La protestul organizat de către persoane apropiate controversatului Ilan Shor au fost aduşi oameni din mai multe raioane ale ţării. 

Unii oameni nu ştiau de ce au venit în faţa Curţii de Apel Chişinău. Alţii au spus că vor fi remuneraţi pentru că au protestat. În spatele camerei de luat vederi, câţiva manifestanţi au recunoscut că au primit câte 500 de lei. 

Locul şi ora protestului au fost anunţate pe o reţea de socializare de către preşedinta Federaţiei de Tenis din Moldova, Marina Tauber, care face parte din anturajul controversatului Ilan Shor. Potrivit raportului Kroll, atât Tauber, cât şi viceprimarul oraşului Orhei, Reghina Apostolova, care se afla la protest, au luat credite neperformante de câte 10 milioane de lei de la Banca de Economii. 

Protestul s-a încheiat după ce Ilan Shor a fost scos din sediul Curţii de Apel şi dus la penitenciar.