Potrivit scenariului, un cutremur de opt grade a zguduit Moldova, iar pompierii au fost în alertă. Un bloc vechi din sectorul Botanica al capitalei a început să se prăbuşească, aşa că mai multe echipe de salvatori s-au îndreptat acolo. Între timp, a izbucnit şi un incendiu. Pompierii au ridicat scara de evacuare şi au scos din clădirea avariată 30 de persoane.

O placă de beton a căzut peste o maşină parcată în curtea blocului. În interior se afla şoferul. Echipei de la descarcerare i-a luat câteva minute bune ca să-l scoată din automobilul făcut zob. Unul dintre salvatori ne-a explicat că, în situaţia în care persoana nu este grav rănită, nu contează să îl scoţi repede dintre fiare, ci să acţionezi prudent ca să nu-i provoci şi alte leziuni.

Asemenea exerciţii de amploare se desfăşoară o dată la cinci ani.