Potrivit ministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, elevii şcolilor auto vor urma cursuri de 30 de ore teoretice, în loc de 144 cum este în prezent, însă vor fi menţinute cele 40 de ore practice.

„Va fi micşorată vârsta de instituire la 16,5 ani cu implementarea mecanismului de conducere asistată. O metodă complementară care urmează să fie aplicată după parcurgerea orelor practice obligatorii din cadrul şcolii auto”, a declarat Botnari, adăugând că persoanele care asistă la conducere nu trebuie să facă parte din grupul de risc, adică să aibă cel puţin 25 de ani şi şase luni de experienţă în conducere auto.

De asemenea, un permis pentru începători ar putea fi eliberat la 17 ani, doar după o perioadă de conducere asistată. „Perioada minimă a conducerii asistate pentru obţinerea permisului de conducere pentru începători ar putea fi de şase luni, iar vârsta minimă la care acesta se va elibera va fi de 17 ani. La atingerea vârstei de 18 ani persoana deţinătoare a permisului de conducere pentru începători în cazul acumulării numărului minim de ore practice asistate va susţine examenul practic, obţinând un permis de conducere cu drepturi depline”, a subliniat ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Pe lângă acestea, şoferul începător va fi nevoit să respecte anumite reguli suplimentare, printre care restricţii la viteză. „Viteza maximă permisă va fi de 70 km, toleranţă zero la alcool în timpul conducerii, interzicerea pasagerilor în vehicul în afară de cel care asistă, în caz de încălcare a normelor permisul de conducere va fi retras cu aplicarea unei sancţiuni contravenţionale”, a enumerat Botnari.

De asemenea, permisul pentru începători ar putea fi retras dacă candidatul ar obţine 8 puncte de penalizare, iar în cazul unei perioade de probaţiune care va dura până la doi ani, permisul ar putea fi retras totalmente, iar persoana în cauză ar trebui reîncepe instruirea.

Totodată, pentru a elimina birocraţia şi corupţia, va fi propusă crearea unor poligoane automatizate pentru susţinerea examenelor practice şi excluderea factorului uman.

Aceste aspecte urmează să fie dezbătute cu societatea civilă, iar după ce vor fi discutate la Guvern şi Parlament, acestea ar putea intra în vigoare până în 2017.