Liviu Vovc a declarat pentru jurnal.md cu lunea viitoare va avea loc o şedinţă la Curtea de Apel din Chişinău în care se va cere contestarea deciziei de plasare în arest pentru 30 de zile a manifestanţilor din 24 aprilie.

Organizatorii îndeamnă cetăţenii să fie solidari şi să vină luni la ora 10:30 în faţa Curţii de Apel din strada Teilor, pentru a cere eliberarea deţinuţilor politici.
 
Amintim că protestatari reţinuţi de poliţie au fost plasaţi în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost emisă de Judecătoria Centru, după o şedinţă care a durat opt ore. Manifestanţii au fost aduşi la Judecătoria Centru de către poliţişti echipaţi cu bastoane, veste antiglonţ şi căşti de protecţie. Pe durata întregii zile cât a durat şedinţa de pe 6 mai curent, în faţa judecătoriei au protestat zeci de oameni care au venit să-i susţină pe manifestanţii reţinuţi şi au scandat „Libertate!”. Participanţii la protestul din 24 aprilie, originari din Chişinău şi Orhei, au fost supuşi percheziţiilor pe 5 mai curent, iar ulterior au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Potrivit poliţiştilor, manifestanţii sunt suspectaţi că ar fi fost implicaţi în dezordini în masă şi riscă până la opt ani de puşcărie. Rudele celor reţinuţi spun însă că ei au protestat paşnic şi afirmă că poliţia încearcă să-i intimideze pe cetăţenii activi.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.