Olga Bordeianu a specificat că anul 2016 va fi un an plin de evenimente pentru „Teleradio-Moldova”, în special vor fi multe evenimente sportive. Astfel, acordurile semnate de companie obligă postul Moldova 1 să difuzeze zilnic, în perioada de vară când vor fi Jocurile Olimpice şi Campionatul european de fotbal, câte 12 ore de sport în emisie.

„Dar aceasta este imposibil. Posibilitatea de a lansa încă un post, care să emită sport cât este nevoie, este o prioritate. Am decis că atât timp cât nu vom avea finanţări externe vom folosi resursele interne ca să lansăm postul de televiziune Moldova 2. Suntem gata să solicităm chiar în luna februarie acordul CCA de a lansa Moldova 2”, a spus preşedinta „Teleradio-Moldova”.

O altă cauză de ce s-a decis lansarea postului Moldova 2 e că postul Moldova 1 are o arhivă enormă, mii de ore de emisie, care nu sunt valorificate la justa valoare, iar arhiva stă pe rafturi. Potrivit Olgăi Bordeianu, la postul Moldova 2 va putea fi difuzată această arhivă, iar în lunile de vară vor fi difuzate evenimentele sportive – Jocurile Olimpice şi Campionatul european de fotbal.

Membrii CCA au apreciat planurile „Teleradio-Moldova” în special ceea ce ţine de digitalizarea arhivei postului public de televiziune. Aceştia au decis să încerce să identifice nişte resurse financiare pentru a susţine proiectul de digitalizare, care este foarte costisitor.

CCA a avizat caietul de sarcini cu propunerea de a detalia capitolul financiar al postului Moldova 2, crearea unui capitol aparte privind digitalizarea arhivei postului Moldova 1, inclusiv costuri, realizarea unor buletine de ştiri în limbile minorităţilor etnice. Membrii CCA au mai propus majorarea numărului de buletine informative traduse în limbajul mimico-gestual, introducerea unei emisiuni de scurtă durată, de maximum trei minute, înainte de principalul buletin de ştiri, în care să se menţioneze cele mai gravi erori comise în limba română.