„Am stat 6 ore la coadă şi, alături de câteva sute, poate o mie de oameni, nu am fost lăsată să votez. M-am simţit ca într-o nuvelă kafkiana în care individul e strivit ca un gândac de sistem. Cinic, cu talpa pantofului, fără remuşcări. Mi-am înţeles părinţii, bunicii, care de 25 de ani luptă, luptă, luptă. Şi încerc să mă consolez doar cu gândul că suntem jumătate şi vrem un lucru clar - eradicarea corupţiei. Şi la fel cum se răspândeşte corupţia de la un om la altul, la fel se răspândeşte şi corectitudinea şi onestitatea. Zi de zi”, a povestit fiica scriitorului Gheorghe Erizanu, Paula Erizanu, care locuieşte la Londra. 

Şi la o secţie de votare din Parma, Italia, moldovenii au fost anunţaţi că nu mai sunt buletine de vot şi, într-un final, au plecat acasă fără să-şi exercite dreptul constituţional. 

Totodată, mii de moldoveni stabiliţi în Irlanda nu au putut să voteze. „Am mers împreună cu toată familia, cu soţul, cu fratele să ne putem exercita dreptul nostru fundamental de a vota, dar din păcate nu am putut, deoarece s-au terminat buletinele de vot. Am rămas foarte surprinşi la câtă lume am văzut. Erau în jur de două mii de persoane afară, care au stat două ore şi ceva în rând ca la urmă să ni se spună că nu sunt buletine. Deci nu putem să credem. Două mii de voturi s-au dus pe apa sâmbetei, doar din Dublin. Nu pot să vă redau în cuvinte la câtă dezamăgire era nu doar pe chipul meu, dar pe chipul celor care au stat acolo ore în şir în ploaie afară. Dacă alegerile se consideră validate, atunci este cea mai mare ruşine care poate fi”, susţine Oxana Chitoroagă, o moldoveancă stabilită cu traiul la Dublin.

„Cu mine la coadă a stat o familie care a venit de la Waterford, un drum de 400 de kilometri, şi au făcut cale întoarsă. Nu cred că toată chestia asta nu este o crimă, ca să ni se ia dreptul la vot. CEC este cel mai mare criminal. Să nu ai tu buletine de vot necesare pentru cetăţeanul tău este un act criminal. Despre care democraţie mai putem noi vorbi? De viitorul Moldovei îmi pare rău”, a spus un alt moldovean stabilit în Trim, Irlanda, Ion Pancev.

„Rândul era foarte, foarte mare. Am stat şi noi în rând cu familia vreo oră şi jumătate ca să fim anunţaţi că au mai rămas undeva 40 de buletine de vot. La anunţul acesta foarte multă lume a plecat, nu au rămas, pentru că nu mai erau buletine. Am rămas toţi dezamăgiţi. Dacă am mers acolo, am avut scopul ca să votăm şi să încercăm să schimbăm viitorul ţării, însă nu ne-a fost oferită această şansă”, spune Ecaterina Feodorov, moldoveancă stabilită în Dublin, Irlanda.

Amintim că în mai multe centre de votare din Marea Britanie, Italia, Franţa, Germania, Irlanda, Spania, Rusia şi România, stocul buletinelor a fost epuizat cu mult timp înaintea închiderii secţiilor. Şefa Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a declarat că au fost depuse mai multe contestaţii din partea moldovenilor stabiliţi peste hotare, care nu au reuşit să voteze, însă nu a specificat numărul acestora.