Sicriul cu trupul neînsufleţit al regretatului artist a fost depus aseară la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla", iar dimineaţă a fost dus la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu'', acolo unde Vitalie Cărăuş a activat în calitate de actor şi director. Colegii de scenă ai artistului susţin că Moldova a pierdut o personalitate marcantă din lumea teatrului.

Vitalie Cărăuş s-a născut pe 9 octombrie 1963 în satul Ţaul, raionul Donduşeni. Între anii 1981-1985 a studiat regie şi teatru la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, fiind discipolul regizorului şi actorului Ilie Todorov. A jucat în numeroase spectacole şi a organizat de-a lungul anilor festivaluri de teatru. S-a remarcat în diverse roluri, iar unul dintre cele mai remarcabile a fost cel al lui Cadâr din spectacolul „Take, Ianke si Cadâr”, după piesa dramaturgului român Victor Ioan Popa.

În ultima perioadă, Vitalie Cărăuş a activat şi în calitate de director la Teatrul Etnofolcloric „Ion Creangă", unde a regizat mai multe spectacole. Actorul s-a stins din viaţă pe 10 noiembrie, la vârsta de 53 de ani.