Ivan Nogailîc, în vârstă de 28 de ani, a activat în cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din 2009. Acesta era şef de echipă al Postului de Salvatori şi Pompieri al Centrului Republican de Intervenţie operativă al SPC SE, în grad de sergent major.

Tânărul pompier a lăsat două fetiţe gemene orfane, dar şi un credit de 300 de mii de lei, pe care l-a contractat pentru a asigura un loc de trai familiei sale.

Astfel, mai multe persoane au venit cu un apel pe platforma guvern24.md, îndemnând oamenii de bună credinţă să doneze bani, pentru a întoarce datoria celui care a plătit cu viaţa.

„Să facem tot ce ne stă în puteri, pentru ca fetiţele lui să aibă unde trăi şi să nu rămână pe drumuri”, se arată în apelul lansat.

Precizăm că în această dimineaţă flăcările au cuprins un depozit de materie primă pentru jucării, din sectorul Ciocana al capitalei. În jur de 80 de pompieri cu 18 autospeciale au fost implicaţi la stingerea flăcărilor.

În consecinţă, la Spitalul municipal „Sfânta Treime” din capitală au ajuns şapte pompieri, doi dintre aceştia fiind internaţi. De asemenea, o angajată a depozitului a fost spitalizată în secţia de toxicologie în stare gravă.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în ultimii 20 de ani, nouă pompieri au decedat în timp ce încercau să salveze alte persoane din incendii.