Un moldovean, urmărit internaţional, a fost reţinut de poliţiştii români de frontieră, la vama Albiţa. Acesta intenţiona să intre în România.
În urma verificărilor, s-a constatat că pe numele tânărului de 26 de ani era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emis de autorităţile italiene, deoarece persoana avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii private, pe teritoriul Italiei. Totodată, s-a stabilit că pe numele tânărului sunt emise alte două alerte de către autorităţile din Slovacia şi Danemarca.
Individul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în vederea luării măsurilor ce se impun.