Potrivit sursei, pe listă sunt incluse 40 de persoane, printre care inspectori de patrulare şi poliţişti din Compania Escortă şi Misiuni Speciale.

Precizăm că inspectorii de patrulare reţinuţi de procurorii anticorupţie sunt învinuiţi de corupere pasivă. Operaţiunea de reţinere a avut loc în incinta Inspectoratului Naţional de Patrulare.

Potrivit materialelor acumulate în cursul urmăririi penale, inspectorii de patrulare ar fi estorcat şi primit de la şoferi între 100 de lei şi 1000 de dolari pentru a nu le întocmi procese verbale pentru un şir de contravenţii - conducere în stare de ebrietate, depăşirea vitezei regulamentare, geamuri fumurii, necuplarea centurii de siguranţă, trecerea la roşu, încălcări în domeniul transportului de pasageri, etc.).