Acum, în perioada sărbătorilor, dacă aveţi de gând să plecaţi în satul de baştină, la rude sau la părinţi, puteţi urmări preventiv dacă traseul pe care vă veţi deplasa este curăţit de zăpadă ori dacă există vreun impediment.

Tot ceea ce trebuie să faceţi este să accesaţi site-ul asd.md şi să selectaţi secţiunea din partea stânga-jos „Camere video”. Odată ce aţi apăsat pe link vi se va deschide o hartă interactivă a Republicii Moldova cu simboluri care arată amplasarea camerelor de supraveghere.

În continuare, alegeţi locaţia necesară şi puteţi vedea situaţia în imagini de tip captură-video. Potrivit calculelor, imaginile sunt reînnoite o dată la jumătate de oră (nu este în timp real, dar cât de cât).