„Pe parcursul nopţii au fost împrăştiate 723 de tone de material antiderapant pe drumurile din ţară. Precipitaţii sub formă de ninsoare au căzut doar în zonele de nord şi centru. Astfel, în zona de sud nu au fost antrenate utilaje speciale”, a declarat Sergiu Căpăţână.

Totodată au fost antrenate 56 de utilaje speciale pentru combaterea alunecuşului, inclusiv pentru patrulare. În total, noaptea trecută au lucrat 119 muncitori rutieri.

Odată cu înregistrarea temperaturilor sub 0 grade Celsius, pe punctele mai periculoase de pe drumuri, la curbe şi pante, se fac lucrări de combatere a alunecuşului.

Acolo, unde drumurile tranzitează relief cu pante sau rampe mari, se face patrulare non-stop. Astfel, în caz că un transport de mare tonaj circulă cu dificultate, pe unele puncte sunt dislocate remorchere pentru a le ajuta să circule liber. Un astfel de punct este la Troiţa Nouă, raionul Anenii Noi.

Pentru următoarele zile, meteorologii au anunţat ninsori în centrul şi sudul ţării. La nord, sunt prognozate ninsori, începând cu ziua de miercuri. Duminică şi luni temperaturile vor ajunge până la -17 grade Celsius, pe parcursul nopţii, şi -10 pe timp de zi.