Statul – principalul obstacol pentru transparenţă?

Statul – principalul obstacol pentru transparenţă?
Sursa: sic.md Foto: sic.md 11.09.2017 16:29
Vedem în ultima vreme în presă o grămadă de arestări şi condamnări pe dosare de corupţie. Dar felul în care statul (nu) colaborează cu jurnaliştii de investigaţie poate spune foarte multe despre cât de (ne)autentic este efortul anticorupţie în ţara noastră. Mai jos, cu ajutorul unui studiu efectuat de CPR Moldova, SIC a identificat 6 căi prin care statul pune piedici jurnaliştilor de investigaţie.

Unde transparenţă nu e, nimic nu e

Barierele în calea accesului la informaţie sunt condiţiile perfecte pentru ca să vedem corupţia înflorind. Atunci când un demnitar ştie că riscul să fie văzut profitând de funcţia pe care o deţine este minim, el testează limitele legii. Şi dimpotrivă, o transparenţă maximă privind cele mai bănoase subiecte, cum ar fi averile demnitarilor, firmele şi interesele lor, sau licitaţiile publice, previn corupţia.

Rolul principal de a lupta contra corupţiei revine statului, însă, într-un sistem democratic, instituţiile statului sunt ajutate de societatea civilă şi presă, în special cea de investigaţie. Rolul acestora este să creeze presiune pozitivă în societate pentru a eficientiza eforturile anticorupţie, descoperind diverse interese şi legături tenebre.

Dacă nu vedem dosare, să vedem cel puţin articole în presă

În condiţiile Republicii Moldova, când instituţiile statului eşuează vizibil şi, probabil, intenţionat, presa de investigaţie devine şi mai importantă pentru eforturile anticorupţie.

Viteza unei investigaţii este extrem de importantă: doar aşa jurnalistul oferă publicului informaţie proaspătă. Şi, deşi există investigaţii jurnalistice complexe care durează săptămâni sau chiar luni, există materiale de investigaţie care pot şi trebuie să fie realizate timp de o zi.

Pentru ca o investigaţie să fie realizată eficient, ai nevoie de, cel puţin, următoarele:
  • informaţia necesară este disponibilă online;
  • atunci când jurnalistul are nevoie de o clarificare, el/ea o primeşte cât mai curând posibil. Anume aşa trebuie înţeleasă legislaţia în vigoare;
  • persoana vizată în investigaţie răspunde la telefon pentru a oferi sau refuza să ofere un comentariu.

Cînd ştim că statul luptă contra corupţiei...

Atunci când statul vrea să arate că luptă cu corupţia, jurnaliştii de investigaţie nu întâlnesc niciun impediment în munca lor.

Când statul luptă cu adevărat contra corupţiei, ai online informaţii utile şi orice cetăţean vede ca în palmă interesele demnitarilor.

Când statul luptă cu corupţia, orice ofiţer de presă din orice instituţie răspunde la interpelările jurnaliştilor imediat, cât mai curând şi cât mai calitativ posibil. Răspunsurile oferite sunt utile şi rapide. Ofiţerii de presă nu insistă pe „solicitări oficiale”, ci acceptă întrebările jurnaliştilor în orice formă – verbală, la telefon, prin mesaje text sau email. Legea Republicii Moldova prevede anume aşa condiţii de muncă pentru jurnalişti.

Când statul luptă cu corupţia, juriştii din instituţiile statului nu interpretează legislaţia în defavoarea transparenţei. O solicitare de informaţie nu este considerată o petiţie pentru a fi tratată conform unei proceduri mai complicate, iar informaţia, spre exemplu, despre persoanele decorate cu distincţii de stat nu e calificată drept „date cu caracter personal”.

Când statul luptă cu corupţia, jurnalişti de investigaţie nu sunt atacaţi şi denigraţi de „activiştii online” loiali guvernării.
Când statul luptă cu corupţia, statul crează toate condiţiile pentru ca jurnaliştii de investigaţie să nu întâmpine nicio barieră şi nicio dificultate în munca lor.

Şi dimpotrivă:

Atunci când autorităţile limitează accesul la informaţia de interes public, statul trece de partea corupţiei, protejând-o în loc să lupte cu ea.

Atunci, când statul luptă cu transparenţa, atunci statul luptă de partea corupţiei. Corupţia înfloreşte în întuneric.

Când statul încearcă să ţină cât mai ascunse averile şi interesele demnitarilor şi orice informaţie ce ar putea duce la o mai bună informare a publicului despre acestea, atunci statul nu mai reprezintă interesul public.

Recent, CPR Moldova a lansat un document de poziţie/studiu unde sunt identificate câteva metode prin care statul Republica Moldova îngrădeşte accesul la informaţie.
„Transparenţa este cel mai ieftin şi eficient instrument de prevenire a corupţiei... ”

Cum poate încurca statul unei investigaţii jurnalistice?

În baza mai multor interpelări, interviuri cu presa de investigaţie şi chestionare, studiul identifică şase metode principale prin care statul îngrădeşte accesul la informaţie de interes public.

1. Prelungirea nejustificată a termenului de satisfacere a solicitărilor de informaţie

Legea spune clar: o informaţie trebuie oferită cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 15 zile.

Instituţiile statului deseori interpretează abuziv această prevedere, termenul de 15 zile transformându-se din unul maxim în unul minim.

De calitatea răspunsurilor, primite mai târziu decât se putea, aici nu discutăm.

2. Birocratizarea excesivă a procedurii de solicitare de informaţie

Deşi legea oferă suficientă flexibilitate pentru ca o solicitare să fie satisfăcută indiferent de forma în care aceasta este efectuată (scris, verbal, telefon, email), deseori instituţiile insistă pe solicitări oficiale, depuse prin scrisori cu ştampile.

Asta îngreunează investigaţiile şi ţine jurnaliştii ocupaţi în lupta cu birocraţia, în loc ca aceştia să investigheze rapid şi eficient.

3. Suprapunerea legii cu privire la petiţionare cu legea privind accesul la informaţie

O petiţie este o iniţiativă a unui cetăţean, a unui grup de cetăţeni, a unei organizaţii sau a unui grup de organizaţii. Asta poate fi o solicitare de a revizui legislaţia, de a rezolva o problemă, de a o investiga mai minuţios, sau orice altă chemare la acţiune a statului de către cetăţean. Când depui o petiţie, conform legii privind petiţionarea, statul trebuie să ştie cine eşti, pentru a şti cui să răspundă, termenul răspunsului fiind de maximum 30 de zile.

O solicitare de informaţie este, în esenţă, o simplă întrebare. Instituţia sesizată va oferi răspunsul nu mai târziu de 15 zile. Unele state au înţeles – cu cât mai multă informaţie vor pune online, cu atât mai rar vor fi deranjaţi cu solicitări.

Aşadar, o metodă prin care instituţiile deseori împiedică investigaţiile jurnalistice este tratarea unei solicitări de informaţii drept o petiţie. Deseori se întâmplă ca, exact la expirarea termenului de 30 de zile, să ţi se răspundă că solicitarea ta a fost respinsă, în baza legii cu privire la petiţionare, pentru că nu avea semnătură sau ştampilă.

4. Invocarea legislaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal

Este o găselniţă comodă şi tot mai des utilizată. În Republica Moldova nu putem, bunăoară, avea online numele celor ce au primit distincţii de stat, pentru că asta ar constitui „informaţie cu caracter personal”. Deseori averile demnitarilor, sau a rudelor acestora, sunt ascunse anume utilizând drept pretext anume această lege.

Problema a constituit subiectul mai multor note de protest din partea societăţii civile şi a presei de investigaţie4 – trecute neobservate de instituţiile statului.

Să nu fim înţeleşi greşit – protecţia vieţii private este importantă, însă averile unui demnitar nu sunt nicăieri informaţie personală şi nu pot fi nici în Moldova.

5. Lipsa unor informaţii ce, în mod normal, trebuie să fie online

Cum am spus mai sus, cu cât mai multă informaţie este disponibilă online, cu atât mai repede îşi face munca un jurnalist.

Deseori informaţia disponibilă online este fie insuficientă, fie inutilă pentru efectuarea unei investigaţii calitative.

Guvernul s-a obligat să implementeze iniţiativa datelor guvernamentale deschise - un concept, conform căruia orice informaţie ce poate fi pusă online, trebuie să fie pusă online. Banca Mondială a dat şi bani – vreo 23 milioane dolari americani în cadrul proiectului de e-transformare a Guvernului. Deşi proiectul presupune activităţi mai complexe, beneficiile iniţiativei Datelor Deschise puteau fi demult văzute. Însă există instituţii ce pur şi simplu nu vor transparenţă.

6. Refuzul de a furniza informaţiile solicitate sub pretextul protejării secretului de stat, a secretului fiscal sau comercial

Secretul de stat este reglementat clar de o lege aparte. Atunci când o informaţie se vrea secretizată, sunt impuse criterii clare. De asemenea, este stipulat tipul de informaţie ce nu poate fi secret de stat. Cu toate astea, unele instituţii, pentru a dosi informaţia de ochii presei, o secretizează. Uneori, contrar legislaţiei.

O variaţie a acestei metode este invocarea secretului fiscal. E paradoxal: în condiţiile în care toţi deputaţii depun declaraţii de avere anual şi când averile lor nu pot constitui un secret, Serviciul Fiscal refuză să ofere informaţia despre impozitele achitate de aceştia invocând secretul fiscal.

Statul trebuie să decidă: împotriva corupţiei, sau pentru corupţie?

Afară de rolul de a combate corupţia, statul are şi rolul de a o preveni. Cum? Prin facilitarea accesului la informaţie şi prin crearea tuturor condiţiilor pentru ca mass-media de investigaţie să scoată la iveală actele de corupţie (urmare a cărora instituţiile statului ar putea să se mai sesizeze, din când în când).

Atunci când, sub diverse pretexte, statul încearcă să ascundă informaţiile ce ar fi de folos presei de investigaţie, acesta în esenţă protejează corupţia.
Atunci acel stat trebuie să decidă – el luptă împotriva corupţiei, sau petru corupţie?

Conform Indicelui de Percepţie a Corupţiei un clasament elaborat de Transparency International între 176 de ţări, corupţia în Moldova câştigă teritoriu an de an. De aproape 20 de ani, Transparency International oferă un indicator despre corupţia din Moldova.

EVOLUŢIA SCORULUI DIN 2012, ANUL ULTIMEI MODIFICĂRI A METODOLOGIEI: Un scor mai mic indică un rezultat mai prost.
Antirecordul l-am înregistrat în 2016, când Moldova a coborât la cel mai jos nivel din istoria Indicelui de Percepţie a Corupţiei.

Moldova a împărţit locul 123 cu Azerbaijan, Djibouti, Honduras, Laos, Mexic, Paraguay şi Sierra Leone (toate aceste ţări au un scor de 30 în clasamentul sus-numit). Într-un singur an, Moldova a alunecat cu 20 de locuri, aceasta fiind o consecinţă directă a furturilor bancare despre care am scris anterior.

Cum am ajuns aici?

Responsabilitatea principală în combaterea corupţiei îi revine desigur, statului.

Faptul că, an de an, corupţia câştigă teritoriu, în cel mai bun caz, înseamnă, că statul eşuează în politicile sale de combatere a corupţiei. În cel mai rău caz – statul nu este interesat să ne scape de corupţie.

În treburi de stat, până şi o simplă inacţiune înseamnă regres. De aceea, se pare că, majoritatea populaţiei, se înclină spre a doua opţiune.

Doar 1% din respondenţii la ultimul Barometru al Opiniei Publice9 sunt „foarte mulţumiţi” de ceea ce face conducerea ţării pentru a combate corupţia.
Întrebaţi ce ar trebui de făcut pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară, top trei soluţii pe care le văd oamenii, sunt:
  1. Îmbunătăţirea mecanismului de funcţionare a legilor
  2. Combaterea corupţiei
  3. Schimbarea conducerii ţării
Cu cât mai invizibil va fi progresul la primele două, cu atât mai puternic va fi suportul pentru a treia opţiune. Ar trebui să fie în interesul actualei guvernări să combată eficient şi credibil corupţia.

Atâta timp cât oamenii nu vor vedea eforturi anticorupţie şi legi adevărate (prima şi a doua opţiune), opţiunea de a schimba conducerea va deveni unica alternativă acceptabilă populaţiei.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI