În opinia mea, schimbarea sistemului electoral trebuie să reflecte nevoia pentru aşa ceva exprimată de populaţie. Nu există un sistem perfect. Despre sistemul electoral din Moldova am discutat cu Comisia de la Veneţia, cu autorităţile de la Chişinău. Partidul Democrat propune sistemul mixt, pe care îl ştiu foarte bine, pentru că funcţionează în ţara mea, Lituania. Nu ştim însă dacă merge în Moldova”, susţine Egidijus Vareikis.

Totodată, co-raportorul APCE pentru Moldova spune că este nevoie de o reglementare serioasă a cheltuielilor în campaniile electorale astfel încât partidele bogate să nu poată corupe alegătorii în niciun sistem electoral.

Desigur, dacă ai foarte mulţi bani, atunci trebuie să existe o reglementare care să pună limite la cheltuirea acestor bani în campanii electorale. În Lituania, de exemplu, legea promovează şi ajută mai mult partidele mai sărace decât pe cele bogate. Sigur, trebuie supravegheată cheltuirea banilor în campanie. Din experienţă pot spune că şi în sistemul proporţional banii joacă un rol important. Este adevărat că la votul uninominal sunt avantajaţi politicienii cu bani”, a punctat co-raportorul APCE pentru Republica Moldova, Egidijus Vareikis, într-un interviu pentru Europa Liberă.