Şapte miniştri vor fi înlocuiţi: Plahotniuc anunţă revenirea lui Alexandru Tănase în fruntea Ministerului Justiţiei, iar Gaburici - la Ministerul Economiei; Şi Leancă s-a ales cu un fotoliu

Şapte miniştri vor fi înlocuiţi: Plahotniuc anunţă revenirea lui Alexandru Tănase în fruntea Ministerului Justiţiei, iar Gaburici - la Ministerul Economiei; Şi Leancă s-a ales cu un fotoliu
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 19.12.2017 13:35
Şeful PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, anunţă remanieri majore la Guvern. În urmă cu puţin timp, acesta a anunţat că 7 miniştri din Guvernul Filip vor fi înlocuiţi.

Astfel, Plahotniuc a anunţat că Alexandru Tănase îi va lua locul lui Vladimir Cebotari la conducerea Ministerului Justiţiei.

Totodată, fostul premier Chiril Gaburici a fost nominalizat drept noul ministru al Economiei.

Şi pentru Iurie Leancă s-a găsit o funcţie de vază. Acesta urmează să devină vicepremier pentru Integrare Europeană.

La conducerea ministerului de Agricultură a fost numit Liviu Volconovici. Noul ministru al Sănătăţii va fi Svetlana Cebotari, ministrul Reintegrării va fi Tudor Ulianovschi, iar Cristina Lesnic va fi vicepremier pentru Reintegrare.

Astfel, din Guvern pleacă ministrul Economiei, viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene - viceprim-ministrul, Andrei Galbur, ministrul Justiţiei – Vladimir Cebotari, ministra Sănătăţii Stela Grigoraş, ministrul Agriculturii Vasile Bîtca.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI