„În prezent, statul român este un stat cu democraţie funcţională, care face parte din familia europeană şi a cărui securitate este asigurată în urma integrării euro-atlantice. România a devenit un model de dezvoltare şi democraţie pentru ţara noastră. Există mulţi oameni în Republica Moldova pentru care Unirea reprezintă dezideratul suprem, este parte din conştiinţa lor românească. Sunt oameni în Republica Moldova care percep apropierea de România şi Uniunea Europeană drept un pericol pentru convingerile şi valorile lor. Însă toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de viziunile lor, îşi doresc condiţii mai bune de viaţă pentru copiii lor, un nivel de trai mai aproape de cel european”, se arată în scrisoare.

Astfel, PAS solicită Guvernului de la Chişinău să depună toate eforturile şi demersurile legale necesare pentru:

Conectarea sistemului electro-energetic la cel românesc şi european, pentru a reduce costurile şi dependenţa de Federaţia Rusă şi pentru a asigura securitatea energetică.

Eliminarea tarifelor adiţionale de roaming, aşa încât studenţii şi concetăţenii noştri plecaţi la lucru în România, rudele şi prietenii să poată vorbi cu cei de acasă mai des şi la costuri mai mici.

Refacerea tuturor podurilor distruse peste râul Prut, aşa încât să fie asigurată posibilitatea micilor antreprenori din Moldova să-şi vândă produsele în oraşele de peste Prut, iar oamenii să poată circula în scopuri turistice, de studii sau de lucru mai uşor şi mai ieftin.

Includerea Chişinăului în proiectul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Chişinău, astfel încât să se faciliteze circulaţia cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului şi schimburile economice.

Adaptarea ecartamentului căii ferate pe tronsonul Chişinău – Iaşi la standardul european, pentru a reduce timpul de parcurgere a acestei distanţe. Spre exemplu, în perioada interbelică distanţa Iaşi-Chişinău era parcursă în doar 2 ore.

Instituirea controlului vamal comun, astfel încât miile de moldoveni care călătoresc în România şi, respectiv, de cetăţeni români care vizitează Republica Moldova să nu fie nevoiţi să stea la cozile vamale ore în şir.

„Multe dintre aceste acţiuni au fost iniţiate de România, însă fie sunt tergiversate, fie amânate. Înţelegem că e nevoie de resurse financiare importante pentru realizarea lor, însă avem certitudinea că împreună vom reuşi să îndeplinim aceste lucruri de care să beneficieze toţi cetăţenii. Ne exprimăm încrederea că România va fi alături de cetăţenii noştri în implementarea acestor iniţiative care ar aduce mai aproape Republica Moldova şi România. Vom demara un proces de discuţii şi negocieri cu partidele partenere din România pentru a simplifica şi îmbunătăţi viaţa tuturor cetăţenilor noştri”, se mai arată în scrisoare.