VIDEO

Usatîi dezvăluie planurile lui Plahotniuc pentru 2017: „Este un atac raider la adresa RM; Nu avem dreptul să pierdem această luptă”

Usatîi dezvăluie planurile lui Plahotniuc pentru 2017: „Este un atac raider la adresa RM; Nu avem dreptul să pierdem această luptă”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 21.01.2017 08:02
Primarul de Bălţi, Renato Usatîi, atenţionează că anul acesta ar putea avea loc alegerile parlamentare, însă nu pentru că poporul şi-ar dori asta, ci pentru că Plahotniuc o vrea, iar regulile jocului şi de această dată vor fi dictate de oligarh.

„Sunt sigur că alegerile parlamentare vor avea loc în acest an, dar ele, din păcate, nu vor avea loc pentru că noi ne dorim asta, ci pentru că Plahotniuc îşi doreşte. O parte din deputaţi vor accede în Parlament conform listei partidului, altă parte vor accede independent şi pe loc. Plahotniuc, prin şantaj, cu rectori, directori de colegii, şefi de spitale, şefi de vamă, este gata pentru aşa tip de alegeri. Aşa o să aibă majoritate constituţională în buzunar. După asta o să vină în faţă şi o să spună – acestea sunt rezultatele”, a declarat liderul fracţiunii „Partidul Nostru”.

Primarul de Bălţi constată că asemenea planuri poate să le numească atac raider la adresa Republicii Moldova. În aceste circumstanţe, Usatîi a făcut un apel la consolidare a opoziţiei, cerând unitate.

„Fac apel către partidele sănătoase: să facem un front comun, să avem o reacţie foarte dură la această schemă banditească. Acesta este un atac raider contra Republicii Moldova, contra la toţi cetăţenii, pro-români, pro-ruşi, pro-europeni sau pro-Moldova. Nu avem dreptul să pierdem această luptă pentru că este vorba de viitorul Republicii Moldova”, a mai spus Usatîi.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI