Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr consideră că o asemenea „murdărie” nu a fost nici pe vremea comuniştilor.

„Aşa ceva n-a fost chiar şi pe vremea comuniştilor. Primesc tot mai multe semne de alarmă din diferite raioane că reprezentanţii Partidului Democrat merg prin satele care au semnat pentru Andrei Năstase, identifică activiştii Platformei DA şi îi hărţuiesc. O asemenea murdărie este în cel puţin trei raioane: Donduşeni, Ocniţa şi Făleşti. Este evident că PD a obţinut de la CEC informaţia despre acele sate şi raioane în care oamenii au semnat pentru Andrei Năstase. Ei se comportă arogant, merg pe la casele oamenilor şi îi ameninţă”, a scris Alexandru Slusari pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, vicepreşedintele Platformei DA a lansat un apel către structurile internaţionale, atenţionând că orice susţinerea a actualului regim face ca Republica Moldova să se apropie tot mai mult de ideologia Coreei de Nord.

„Reiterez apelul către structurile internaţionale. Orice susţinere a acestui regim face tot mai mult ca ţara noastră să semene tot mai mult cu Coreea de Nord. Frica, indiferenţa, disperarea, neîncrederea sunt acele sentimente pe care Plahotniuc vrea să le impună cetăţenilor”, a constatat Slusari.

Totodată, membrul PPDA subliniază că Plahotniuc vrea să supună opoziţia şi să transforme ţara într-un stat zombi.

„El vrea să supună şi să elimine opoziţia gânditoare, iar pe cei rămaşi să-i transforme în zombi. Dar într-un stat-zombi e imposibil să implementezi reforme şi o astfel de ţară este extrem de periculoasă pentru vecinii săi şi pentru toată regiunea, la fel cum e periculoasă Coreea de Nord pentru toată lumea”, a conchis vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.