Modul apatic în care capii justiţiei şi ai instituţiilor de drept au reacţionat acum trei ani demonstrează că show-ul cu reţinerea judecătorilor implicaţi în scandaloasa schemă de spălare a peste 18 miliarde de dolari din Rusia nu este altceva decât o tentativă de a închide acum gura celor vinovaţi. Şi asta deoarece mai mulţi judecători erau gata să colaboreze cu instituţiile internaţionale pentru a furniza informaţii importante şi numele comanditarilor şi ale coordonatorilor „laundromatului rusesc”, spune Andrei Năstase.

„Ceea ce se întâmplă acum este de fapt, o înscenare, este o încercare de a închide gura celor care se fac vinovaţi de acest „laundromat”. În toată perioada în care eu am cerut investigarea acestui caz, a judecătorilor, executorilor şi cu precădere a beneficiarilor sau a comanditarilor, Mihai Poalelungi şi Eduard Harunjen spuneau că nu există spălare de bani, spuneau că a expirat termenul de prescripţie. Până acum era expirat termenul de prescripţie, acum nu este expirat. Se fac nişte manevre în perioada electorală în care se vrea a fi demonstrat că acest regim chiar face anchetă”, afirmă preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.

Iată ce spunea acum un an preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, potrivit Anticorupţie.md:

„Am solicitat să fie făcută o generalizare a tuturor acestor cazuri, pentru că ele ridicau multe semne de întrebare. Era vorba despre 18 miliarde de dolari legalizaţi. S-a aflat prea târziu despre aceste cazuri, iar judecătorii implicaţi nu mai puteau fi traşi la răspundere, pentru că expirase termenul pentru sancţionarea judecătorilor pentru abateri disciplinare”.
 
De asemenea, prezentăm declaraţia lui Eduard Harunjen, fost şef al Procuraturii Anticorupţie, în cadrul unei intervenţii telefonice la Ora Expertizei de la Jurnal TV din 8 septembrie 2014:

„Ce înseamnă infracţiune de spălare de bani? Trebuie să probezi că veniturile provin dintr-o infracţiune. Acest lucru se face printr-o hotărâre de instanţă. (…). Ca să anchetezi un judecător, această hotărâre trebuie să fie considerată ilegală. Conform legislaţiei Republicii Moldova şi principiului universal al justiţiei, o hotărâre este considerată legală atâta timp cât nu este anulată de o instanţă ierarhic superioară. În situaţia noastră, toate ordonanţele instanţelor de judecată sunt în vigoare. La moment nu (este investigat niciun judecător – n.r.). În procesul anchetei investigăm doar acele ordonanţe date de judecători. Pentru anchetarea unui judecător pentru emiterea unei hotărâri, este nevoie ca cel puţin această hotărâre a lui să fie considerată ilegală”.

Declaraţia lui Vasile Şarco, şeful Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, făcută acum un an: 

„La acest moment, nimeni nu poate spune că banii din Federaţia Rusă sunt murdari. Deocamdată, colegii noştri din Rusia nu ne-au confirmat acest lucru, ei nu au răspuns la solicitările noastre despre originea banilor. În lipsa acestor informaţii, nu există temei pentru a califica tranzacţiile drept spălare de bani. Noi am ştiut despre aceste tranzacţii de la început. Datorită Serviciului, s-a şi produs probarea crimei în cauză. Nu vă pot furniza mai multe informaţii, pentru că suntem în proces de investigaţii”.
 
Precizăm că acum două zile CSM şi-a dat acceptul ca 15 judecători să fie cercetaţi penal pentru implicare în spălarea de peste 18 miliarde de dolari din Rusia prin sistemul naţional judecătoresc. Totul după ce, în cadrul unei şedinţe închise, procurorul general a cerut Consiliului Superior al Magistraturii permisiunea pentru demararea urmăririi penale a judecătorilor.
 
Deşi PG, CNA şi CSM au dat dovadă de hărnicie acum, aceleaşi instituţii nu au făcut nimic în acest sens în ultimii ani. Or, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a dezvăluit spălările de miliarde prin justiţia moldovenească încă în 2013.
 
„În paralel cu preluarea de proprietăţi şi condamnarea penală arbitrară a victimelor atacurilor raider, în circuit au fost puse zeci de ordonanţe judecătoreşti similare, inclusiv false, construite în mod identic pe tranzacţii şi creanţe vădit născocite între firme offshore şi ruseşti implicate şi în atacurile raider, în vederea spălării banilor ruseşti. Încă în vara anului 2013, prin intermediul presei am tras semnale de alarmă că JUSTIŢIA MOLDOVENEASCĂ A DEVENIT UN RECIPIENT DE SPĂLARE A BANILOR MAFIEI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE, solicitând public ministrului Justiţiei (în mod formal, în afara controlului PD) să facă o inventariere a dosarelor de prădare a bugetului de stat şi a celor de spălare a banilor mafiei prin justiţia moldovenească, avertizând şi cu privire la pericolul fraudării următoarelor alegeri, inclusiv pe baza acestor bani”, spunea Andrei Năstase într-un memoriu public.