Cei 25 de ani de tranziţie au spulberat majoritatea acestor speranţe. Or, la 25 de ani de independenţă, economia Republicii Moldova continuă să se afle într-o tranziţie cronică, bântuită de numeroase şocuri interne şi externe, care au drept efect sporirea decalajelor dintre bogaţi şi săraci pe intern, dar  şi adâncirea discrepanţelor de dezvoltare între Moldova şi statele din regiune.

Evoluţia economică a Republicii Moldova poate fi demarcată în două etape mari deja consumate: perioada până în anul 2000, etapa dintre 2000-2014, dar şi o a treia etapă pe care o trăim în prezent după Furtul Miliardului din sectorul bancar.

Primul deceniu de independenţă, un fiasco continuu

Primul deceniu de independenţă a însemnat un fiasco continuu pentru economia moldovenească, astfel încât către anul 2000 valoarea PIB-ului consemnat reprezenta doar circa a treia parte din rezultatele anului ce a precedat independenţa – 1990. Pierderea în această perioadă cu peste 60 la sută din economie a fost condiţionată de mai mulţi factori.

Imediat după independenţă complexul industrial-productiv al ţării a fost practic deconectat de la sistemul sovietic, de care era profund dependent atât cu aprovizionări de resurse, cât şi cu pieţele de desfacere.

Totodată, în primii ani de după independenţă, cadrul instituţional din Republicii Moldova a rămas în esenţă unul sovietic, însă acestuia îi revenea sarcina de a implementa o economie de piaţă. Şi cum la baza unei economii de piaţă stă proprietatea privată, în Republicii Moldova a fost implementat programul privatizării în masă, de către populaţia ţării, prin intermediul bonurilor patrimoniale, a mii de întreprinderi.

Din păcate, neavând cunoştinţe elementare şi nici experienţă în problema privatizării şi a pieţei valorilor mobiliare, cetăţenii nu au conştientizat importanţa şi valoarea acestui proces, iar în final un grup restrâns de persoane s-au îmbogăţit fabulos. Reieşind din evoluţiile economice ale vremii, putem spune că redistribuirea proprietăţii în capitalismul sălbatic al anilor 90 s-a produs cu furturi enorme.

Totodată, în primii ani de independenţă Republicii Moldova s-a mişcat extrem de lent în implementarea celor mai importante legi după principiile unei economii de piaţă. Spre exemplu, legea cu privire la sistemul şi procesul bugetar a fost adoptată abia în anul 1996, Codul Fiscal în 1997, legea privind sistemul public de asigurări sociale în 1999, iar Codul Vamal în anul 2000.

Această perioadă tumultoasă a mai fost influenţată atât de conflictul armat de pe Nistru, cât şi de şocul extern din anul 1998 după prăbuşirea economiei ruse.
 
Model economic bazat pe consum
 
Anul 2000 a însemnat şi stabilizarea economiei moldoveneşti, care şi-a luat un trend ascendent consistent. Către această perioadă statul a reuşit în sfârşit să îşi seteze elementele de bază ale unei economii de piaţă, dar în acelaşi timp a profitat din plin de începutul unei creşteri continue a remitenţelor, care au stimulat un model economic bazat pe consum.

Dacă în anul 2003 volumul remitenţelor constituia doar 317 milioane de dolari, în anul 2008 acestea au reuşit să atingă un nivel record de peste 1,6 miliarde. În consecinţă de cauză, în perioada 2000-2014 economia Moldovei a consemnat o creştere economică medie anuală de 5 la sută, dar şi perpetuarea unui model bugetar bazat pe taxarea consumului şi prevalarea impozitelor indirecte.

Chiar dacă toate guvernările care s-au perindat rând pe rând şi-au propus declarativ schimbarea paradigmei de dezvoltare a ţării de la un model bazat pe consum la unul orientat pe investiţii, realitatea lucrurilor arată clar că în toată această perioadă Republicii Moldova a avut o economie în care ponderea consumului în PIB depăşeşte 100%, adică consumăm mai mult decât producem, iar principalul catalizator al acestui model au fost remitenţele, care au alimentat consumul, care la rândul său este asigurat preponderent din importuri.

Modelul bazat pe consum a rămas intact din cauza lipse de capacitate a guvernărilor de a atrage investiţii străine directe consistente sau de a stimula concetăţenii emigranţi de a investi banii câştigaţi peste hotare. Astfel, potrivit unei cercetări a Biroului Naţional de Statistică din anul 2013, doar 1 din 10 lei din remiteri sunt investiţi, restul fiind destinaţi consumului.

Totodată, după cum relevă şi Strategia naţională de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor pentru anii 2016-2020, în comparaţie cu alte ţări din regiune, Republica Moldova a înregistrat performanţe mai reduse în atragerea ISD.

Citeşte continuarea pe mold-street.com.