Liberalul susţine că nu-l cunoaşte pe Iaralov, dar l-a văzut de câteva ori la negocierile care se purtau în cadrul Alianţei de guvernare, până în noiembrie 2014.

„Îl cunosc puţin. L-am văzut de câteva ori la şedinţele Alianţei, pe când era şi Filat. Nu am nicio treabă cu el”, a declarat Ghimpu în cadrul unei emisiuni de la PRO TV.

Într-o fotografie apărută în presă se vede că Iaralov se afla în Parlament în ziua arestării fostului premier Vlad Filat, Ghimpu susţine însă că nu ştia de prezenţa acestuia.

„El nu este în sală, unde sunt deputaţii ci unde sunt oaspeţii. Eu pentru prima oară aud că el a fost în sală. Nu am ştiut dacă era sau nu, pe mine nu mă interesa el, pe mine mă interesa ca Filat, ieşind la tribuna Parlamentului, să combată învinuirile care i se aduc”, a menţionat Mihai Ghimpu.