Un raport publicat astăzi de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), o instituţie a Consiliului Europei, identifică drept probleme-cheie aplicarea neuniformă a legilor şi a politicilor anticorupţie în Republica Moldova, precum şi capacităţile slabe şi lipsa de independenţă a principalelor instituţii responsabile de combaterea corupţiei.

„În Republica Moldova, încă sunt necesare reforme importante pentru prevenirea şi combaterea corupţiei. De asemenea, este esenţial ca evoluţiile pozitive, precum noua lege privind serviciul de urmărire penală, să fie aplicată în mod eficient”, a declarat Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland.

În raport, GRECO subliniază faptul că CNI, care este responsabilă de integritatea şi conflictele de interese ale deputaţilor, judecătorilor şi procurorilor, trebuie consolidată în mod semnificativ, deoarece în prezent aceasta nu dispune de competenţele şi independenţa necesară pentru verificarea declaraţiilor de avere.

Raportul mai atrage atenţia că imunitatea parlamentară reprezintă un obstacol semnificativ pentru aducerea deputaţilor suspectaţi de corupţie în faţa justiţiei.

În ceea ce priveşte sistemul judecătoresc, instituţia europeană constată că există o percepţie publică negativă din partea populaţiei, fapt care poate fi schimbat prin acţiuni hotărâte pentru a recâştiga încrederea publică.

GRECO mai subliniază că atât componenţa, cât şi mecanismul de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie revizuite. Deciziile CSM trebuie să ofere garanţii suficiente de obiectivitate şi transparenţă, în special în ceea ce priveşte recrutarea, promovarea şi răspunderea disciplinară a judecătorilor. Potrivit structurii europene, mai sunt multe de făcut pentru a face judecătorii să respecte cu stricteţe normele de etică şi integritate, iar normele privind cadourile şi alte avantaje trebuie să fie aplicate în mod adecvat. În plus, răspunderea judecătorilor pentru abateri trebuie să fie întărită prin revizuirea normelor şi a practicii privind răspunderea disciplinară, susţine GRECO.

Punerea în aplicare a celor 18 recomandări adresate Republicii Moldova vor fi evaluate de către GRECO în prima jumătate a lui 2018 prin intermediul procedurii de verificare a conformităţii.

Precizăm că Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) este un organ al Consiliului Europei care are ca scop îmbunătăţirea capacităţii membrilor săi de a lupta împotriva corupţiei prin monitorizarea respectării acestora a standardelor anticorupţie ale Organizaţiei. El ajută statele să identifice deficienţele în politicile naţionale anticorupţie. În prezent, GRECO cuprinde 47 de state membre ale Consiliului Europei, Belarus şi Statele Unite.