Hotărârea a fost luată de Judecătoria Ialoveni, după ce Primăria Municipiului Chişinău a dat în judecată reprezentanţii Platformei DA, doar pentru că intenţionează să organizează o paradă militară de Ziua Independenţei.

Membrul Platformei DA, Chiril Moţpan a declarat că această decizie este una previzibilă, totuşi cei de la guvernare nu au dreptul să le oblige să facă ceva, din moment ce această guvernare este una nelegitimă.

„Această decizie era şi de aşteptat, este una previzibilă. Vom urma cadrului legal, vom depune un recurs la Curtea de Apel şi vom aştepta decizia acestora. Guvernanţi nu au dreptul să ne oblige să facem ceva, pentru că ei sunt o guvernare nelegitimă. Vom avea o întâlnire atât cu membrii Platformei Demnitate şi Adevăr, cât şi cu membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale, unde vom decide ce facem mai departe”, a declarat pentru Jurnal.md, Chiril Moţpan.

Corturile au fost amplasate în PMAN în urma protestului masiv din 6 septembrie, la care au participat peste 100 de mii de oameni, manifestându-şi nemulţumirea faţă de regimul oligarhic de la guvernare.