„Acest haos a fost generat de cei care au fost la guvernare. Aţi fost ministru în toate guvernele. Spuneţi că vreţi să curăţaţi sectorul bancar, nu suntem împotrivă, dar cine a făcut fărădelegile din sectorul bancar. Aţi promis că veţi recupera miliardul furat, dar singura soluţie este să puneţi miliardul furat pe spatele cetăţenilor. Peste 15-20 de ani, PD nu va fi. Dar atunci când copii vor achita sute de milioane taxe, vor vorbi de Guvernul Filip, că a legalizat acest furt”, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon.

„Guvernul este responsabil de proiectul care l-a aprobat şi l-a trimis Parlamentului. Dacă aveţi alte soluţii, de ce nu spuneţi care sunt ele. Odată ce se critică şi nu se dă o propunere, este o critică neconstructivă. Am ajuns cu greu la această propunere, după discuţii lungi cu partenerii de dezvoltare. Dacă sunt propuneri constructive, când veţi discuta acest proiect în Parlament să le propuneţi. Să nu mai veniţi cu minciuni. Nu toată această datorie va fi pusă pe seama cetăţenilor. Este o perioadă de răgaz pentru a avea posibilitatea de a întoarce o sumă cât mai mare”, a spus Filip.