Andrei Scorpan, cel care a condus până acum Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură din Glodeni, susţine că, săptămâna trecută, a fost chemat la Agenţia Moldsilva, unde i-a fost înmânat ordinul de suspendare din funcţie pe motiv că se desfăşoară o anchetă de serviciu.

Mai mulţi angajaţi ai întreprinderii silvice, dar şi reprezentanţi ai conducerii raioanelor Glodeni, Râşcani şi Făleşti se arată nemulţumiţi de hotărârea luată de Agenţia Moldsilva.

Noul şef interimar al Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Glodeni, Valentin Ciobanu, are 31 de ani. El a activat în cadrul Ministerului de Interne, iar în prezent este preşedinte al organizaţiei teritoriale Glodeni a Partidului Liberal.

Angajaţii întreprinderii silvice din Glodeni au mai spus că dacă decizia de numire a noului administrator nu va fi revizuită, ei vor intra în grevă. Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a declarat că nu este de competenţa ministerului să verifice cadrele de la Agenţia Moldsilva. Directorul general al Agenţiei, Ion Cebanu, nu a fost de găsit. Secretara funcţionarului ne-a spus că el se află în concediu, iar vicedirectorii instituţiei sunt în teritoriu.