„Poporul va face faţă oricăror reforme, care nu pot fi mai dureroase decât jefuirea continuă a cetăţenilor de conducerea actuală, mai ales dacă vede sinceritatea celor care le vor implementa. Va vedea că noii oameni de la conducere nu fură şi fac parte din popor. Pentru aceasta vom avea nevoie de a realiza o rapidă reformă administrativă: diminuarea numărul ministerelor şi a tot felul de agenţii, în acelaşi timp majorarea salariilor funcţionarilor oneşti, cu aplicarea sancţiunilor dure la cea mai mică suspiciune de corupţie. De asemenea, va fi necesară o recalificare a funcţionarilor concediaţi şi angajarea acestora la noi locuri de muncă”, a declarat Andrei Năstase.

Potrivit liderului PPDA, experienţa mai multor state precum România şi Georgia a demonstrat că prin acordarea mai multor împuterniciri preşedintelui s-a reuşit depolitizarea instituţiilor de drept şi a demarat o adevărată luptă împotriva corupţiei.

„Experienţa noastră istorică a făcut actuală necesitatea unei „mâini de fier” – omul care va putea alege cea mai bună cale de dezvoltare. Oamenilor din RM le este familiară imaginea „conducătorului puternic”, părintele naţiunii, care va fi apt să crească standardele sociale şi să fie respectat la nivel internaţional. Probabil, una dintre soluţii ar putea fi consolidarea rolului de preşedinte prin oferirea a cât mai multor împuterniciri în diferite sfere de activitate”, a menţionat Andrei Năstase.

„Ţin să vă reamintesc că doar datorită poziţiei active a fostului preşedinte al României şi datorită împuternicirilor sale avansate, acesta a reuşit depolitizarea organelor de drept. Ulterior, am văzut cum vecinii noştri au demarat o adevărată luptă cu fenomenul corupţiei, astfel, niciun deputat, oricât de suspus ar fi, nu poate fi mai presus decât legea,  inclusiv preşedintele. Aş vrea să menţionez, de asemenea, că doar datorită atribuţiilor extinse ale preşedintelui, în Georgia au fost depolitizate în scurt timp majoritatea instituţiilor publice”, a adăugat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr.

Întrebat despre ameninţarea din partea oligarhului Vladimir Plahotniuc care ar putea pretinde la rolul de „părinte al naţiunii”, Andrei Năstase a menţionat că moldovenii înţeleg încercările acestuia de a arunca praf în ochi prin diverse acte de „caritate”, drept dovadă fiind şi ratingul negativ pe care îl are prim-vicepreşedintele PD.

„Imaginea conducătorului în ochii moldovenilor conţine un aspect foarte important – el trebuie să fie onest şi echitabil. Oamenii sunt foarte sensibili la orice fel de ipocrizie din partea conducătorului, la încercările de a arunca praf în ochi cu tot felul de favoruri de genul Fundaţiei Edelweiss. Toţi înţeleg, astfel de „acte de caritate” nu sunt altceva decât reîntoarcerea oamenilor a unui leu din milioanele furate. Totuşi, după toată „caritatea”, păpuşarul rămâne cel mai nepopular politician din Moldova. Poţi să arunci nişte fărâmituri pensionarilor şi bugetarilor prin intermediul creditelor cu rate de dobândă fabuloase – această schemă oricum va exploda. Banii vor trebui returnaţi sau pur şi simplu să fie traşi pe sfoară băncile, iar creditorii vor distruge sistemul financiar-bancar”, a spus liderul PPDA.

„Anume de aceea el încearcă acum prin metode poliţieneşti şi linşaj să înlăture opoziţia existentă şi să stabilească un regim autoritar, încercând prin forţă să impună poporului dragostea pentru persoana sa. Prin arestări şi dosare penale este speriată mişcarea protestatară, ultimii judecători independenţi şi funcţionari publici. Prin şantaj şi corupere primarii din alte partide sunt forţaţi să adere la PD. Iar cel mai important este faptul că are loc un dur atac economic asupra presei independente din ţară. Plahotniuc înţelege că atâta timp cât există mass-media independentă, el nu va putea să-şi instaureze dictatura. Însă dacă îi va reuşi, va fi cea mai mare tragedie a Moldovei”, a conchis Andrei Năstase.

Vedeţi aici interviul integral