Proiectul a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi aproape de sfârşitul acesteia, iar comunistul Oleg Reidman s-a interesat ce este cu această grabă, în situaţia în care speakerul Andrian Candu a pus la vot în ultimul moment introducerea a trei proiecte din partea Biroului Permanent - acesta cu componenţa şi altele două, care vizează componenţa unor comisii parlamentare şi componenţa mai multor delegaţii. „Acum ne-am trezit”, a fost răspunsul glumeţ al speakerului Candu.

Proiectul prin care Şupac a fost inclusă în Biroul Permanent a fost aprobat cu majoritate de voturi.