Totodată, şeful statului a semnat un decret privind conferirea de distincţii de stat unui grup de participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl „pentru contribuţie la protecţia socială a cetăţenilor afectaţi de radiaţie ionizantă, merite în asigurarea echilibrului ecologic şi activitate organizatorică intensă”.

Vă prezentăm mai jos textul mesajului:

„Stimaţi concetăţeni, astăzi, 26 aprilie, ne amintim de o perioadă grea care a marcat omenirea şi îi comemorăm pe cei mai destoinici şi mai bravi dintre noi.

Fără îndoială, marea tragedie, care a fost cea mai cruntă şi mai nemiloasă catastrofă atomică din istorie, prin repercusiunile care încă se resimt, rămâne în memoria noastră şi constituie, prin aceasta, o dovadă incontestabilă a valorii vieţii umane.

Au trecut 30 de ani de la dezastrul nuclear care a curmat multe vieţi omeneşti şi a schilodit destinele celor care prin curaj şi jertfire de sine ne-au dăruit continuitatea neamului. Nenorocirea zguduitoare a distrus aspiraţiile unor popoare însetate de linişte şi pace, a luat viaţa celor care au avut nenorocul să fie aproape de locul blestemat şi nu i-a cruţat măcar pe acei care urmau să se nască. Efectele devastatoare s-au imprimat în soarta mai multor generaţii. Astfel că, atunci când rostim Cernobîl, ne apare în gând percepţia unui dezastru neterminat, devenit în societate un strigăt al durerii.

În această zi tristă, vin cu închinăciune în faţa celor peste 3500 de concetăţeni care au participat la lichidarea avariei nucleare de la Cernobîl şi le exprim profunda recunoştinţă pentru că şi-au sacrificat viaţa, ca să ne asigure un viitor armonios.

Am construit o lume care condamnă crimele împotriva umanităţii şi în care responsabilitatea şi solidaritatea sunt promovate de înaintaşi. Totodată, ne aflăm într-un context în care înăsprirea normelor privind securitatea şi stabilitatea în regiune poate să însemne mai multă atitudine şi mai multă preocupare de a asculta în mod autentic de provocările timpului. De aceea am convingerea că tradiţiile de bună vecinătate şi respect reciproc vor fi o pavăză ca asemenea evenimente tragice să nu se repete niciodată.

Stimaţi concetăţeni, suntem îndatoraţi pentru păstrarea memoriei victimelor şi cinstirea veteranilor să făurim o societate prosperă, îndeosebi în actuala perioadă zbuciumată din istoria omenirii.

Aduc sincere mulţumiri Asociaţiei Obşteşti Uniunea Cernobîl din Moldova pentru activitatea pe care o desfăşoară şi pentru suportul acordat zi de zi veteranilor şi familiilor îndoliate.