„Am aflat din surse demne de încredere că Plahotniuc a luat o decizie criminală în raport cu sutele de mii de semnături ale cetăţenilor Moldovei, privind organizarea referendumului constituţional. Astfel, oligarhul a alcătuit textul pe care l-a şi trimis către zoiniţele sale propagandistice şi care deja se machetează la aşa-zisele ştiri. Totodată, reprezentanţii CEC-ului au fost obligaţi să compară la o conferinţă de presă la care să dea citire următorului text criminal parvenit de la hotelul Nobil”, a scris Năstase pe o reţea de socializare.

Membrul Platformei DA a publicat şi textul care a fost pregătit de Plahotniuc: „Comisia Electorală Centrală, în conformitate cu prevederile art.157 alin.(3) din Codul Electoral adoptă decizia cu privire la respingerea propunerii de a efectua referendumul republican şi anularea înregistrării grupului de iniţiativă pe motivul neprezentării numărului necesar de semnături prevăzut de art. 141 alin. (1) lit a ) din Constituţie”.

„Evident, este o aberaţie banditească, deoarece Constituţia spune clar – sunt necesare 200 de mii de semnături, iar Grupul de iniţiativă a prezentat un număr dublu. Cred că e limpede pentru toată lumea că regimul criminal Plahotniuc-Ulinici a scuipat pe incontestabila voinţă populară, a scuipat în sufletul celor peste 93 la sută din cetăţeni care-şi doresc un preşedinte al poporului, nu al mafiei! Ne pregătim de reluarea masivă a protestelor! Ne pregătim de marea schimbare!”, a adăugat reprezentantul Platformei Demnitate şi Adevăr.

Amintim că reprezentanţii grupului de iniţiativă au transmis cele peste 400 de mii de semnături Comisiei Electorale Centrale. Semnăturile au fost adunate timp de trei luni din toate colţurile ţării. Cei 700 de membri ai grupului de iniţiativă au colectat semnături pentru organizarea referendumului privind alegerea şi demiterea şefului statului de către popor, limitarea imunităţii parlamentare şi reducerea numărului de deputaţi.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.