„Individul cu trecut de proxenet, contrabandist, beneficiar al atacurilor raider asupra afacerilor private şi de stat, al spălărilor de zeci de miliarde de dolari şi al miliardelor furate din rezerva naţională, a capturat peste 80% din presă şi întreaga justiţie”, a declarat preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale într-o postare pe o reţea de socializare.

Năstase subliniază că urmărirea penală a oligarhului, arestarea şi condamnarea lui Plahotniuc, la fel ca şi recuperarea miliardelor sunt aşteptate cu sufletul la gură de cele câteva milioane de moldoveni, indiferent de locul în care se află, punctând însă că nici procuratura, nici alte instituţii abilitate moldoveneşti nu o vor face, pentru că sunt capturate şi controlate personal de către controversatul oligarh.

În aceste circumstanţe, liderul Platformei DA afirmă că instituţiile statelor lumii trebuie să ia iniţiativa în mâinile lor şi să-l încătuşeze pe Plahotniuc până nu e târziu. „Cât încă populaţia RM nu a recurs la mijloace specifice revoluţiei, de înăbuşirea căreia se pregăteşte intens Plahotniuc în momentul în care va prelua şi preşedinţia, instalând o dictatură feroce. Dacă în cel mai scurt timp instituţiile de drept internaţionale sau ale statelor partenere nu se vor ocupa de Plahotniuc, opţiunea proeuropeana a cetăţenilor ţării va fi într-un imens declin”, a spus Năstase.

„Şi mai gravă este asumarea lui Plahotniuc, complicitatea cu acesta, susţinerea lui sau a emanaţiilor sale politice, economice, administrative sau de orice natură. Aceasta înseamnă sfidarea unui popor cu toate aspiraţiile sale ce converg în dorinţa mare a acestuia de a trăi decent (economic, politic, moral) într-o ţară liberă şi prosper”, remarcă liderul mişcării protestatare.

„După opt ani de Voronin şi şase de Plahotniuc, cetăţeanul Republicii Moldova s-a deşteptat şi vrea să-şi trăiască viaţa cu Demnitate”, a conchis Andrei Năstase.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.