În scrisoarea sa, afaceristul Veaceslav Platon se referă la un interviu, de acum o lună, oferit de oligarhul Vladimir Plahotniuc unui portal de ştiri.

„Răsfoiesc ziarele de săptămâna trecută şi mă mir. În sfârşit, băieţii au început să se manifeste. În primul rând, vreau să remarc interviul „epocii” a lui Plahotniuc. Este imposibil să nu atragi atenţia la tonalitatea cu care se exprimă, atât de arogant, plin de sine. Toţi cei din jur sunt doar nişte peşti mici, cerşetori murdari, bandiţi şi criminali. În cel mai bun caz, clovni care se scaldă în strălucirea măreţiei lui”, a scris Platon.

În mesajul său, acesta vorbeşte şi despre piedicile care i-au fost puse atunci când a vrut să candideze la prezidenţiale, dar şi despre influenţa lui Vladimir Plahotniuc asupra unor membri CEC.

„Am rămas uimit despre cum vorbeai de sondaje private, care oferă şanse mari lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte. Vladic, ce fumaţi acolo, la partid? Iura Ciocan vă oferă şanse bune la victorie şi nicidecum sondajele sociale. Am simţit acest fapt pe pielea mea când am încercat să îmi înregistrez grupul de iniţiativă la CEC. O luptă foarte dură, principială şi fără compromis cu principiile constituţionale fundamentale! Pe lângă aceşti băieţi, nici şoarecele nu va trece. Mă tot gândeam: poate vor pierde, ca pisica cu şoarecele, te vor lăsa să aduni 15 mii de semnături şi, apoi, te elimină. De exemplu, decid că semnăturile adunate sunt cu încălcări. Nu! Nici nu au vrut să se complice. Pur şi simplu, au luat şi au declarat că în închisoare este zi pentru curăţenie”, spune Platon. Acesta mai declară că oamenii fug din ţară din cauza sărăciei şi fărădelegilor din Republica Moldova”,  scrie Platon.

„Şi cum v-au părut laudele despre noul Guvern? Guvernul unui alt director al fabricii de ciocolate. Când noi, Vlad, am vorbit acum un an, mă asigurai că tu nu ai nevoie de credite la FMI, că vei găsi bani şi toţi vor trăi bogaţi şi fericiţi. Doar vorbe. Multe vorbe goale şi o mulţime de oameni care pleacă din ţară. Oameni cărora le sunt dezgustătoare canalele tale TV, care încontinuu vorbesc de succesele tale. Oameni care, pur şi simplu, nu au ce să mănânce. Ei fug din această ţară unde-i duc ochii. Fug de sărăcie, de deznădejde, de frica pentru cei apropiaţi. Fug să se salveze de mulţimea ta de poliţişti şi de procurori nelegiuiţi. În aşa ritm, cred că, peste câţiva ani vei ajunge să fii gospodarul ţării de pensionari şi invalizi. Ceilalţi, deja, sunt cu valizele făcute”, se mai spune în scrisoare.

Prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, nu a răspuns la telefon pentru a beneficia de dreptul la replică. Anterior, fostul preşedinte CEC, Iurie Ciocan, a negat acuzaţiile despre faptul că ar fi controlat de Plahotniuc.