La capitolul presa online, cercetarea a fost realizată în săptămâna 29 octombrie – 5 noiembrie 2016, fiind monitorizate 12 portaluri de ştiri. În această săptămână, spun autorii studiului, a fost publicat un număr record de ştiri, 999, inclusiv un număr considerabil de ştiri în ziua desfăşurării primului tur al alegerilor prezidenţiale.

„Jurnal.md a lansat o amplă campanie de mobilizare a cetăţenilor să participe la turul doi al alegerilor prezidenţiale, fiind transmise mesaje încurajatoare din partea oamenilor de artă şi a altor personalităţi”, se spune în raport.

Autorii cercetării menţionează că, în ştirile Jurnal.md, Igor Dodon este criticat şi acuzat de afaceri ilegale comune cu oligarhul Vladimir Plahotniuc. Totodată, se spune în raport, candidata Maia Sandu este prezentată drept cea mai bună candidatură pentru funcţia de Preşedinte.

Studiul mai arată că cele mai multe ştiri cu caracter politic şi electoral au fost publicate pe Agora.md (168 de ştiri) şi Jurnal.md (166 de ştiri), fiind urmare de Unimedia.info (113 materiale), Ziarulnational.md (100 de materiale), restul portalurilor publicând ştiri politice şi electorale de ordinul zecilor.

Proiectul este realizat în cadrul Coaliţiei pentru Alegeri Libere şi Corecte de Asociaţia Presei Independente (monitorizare presă online şi presă scrisă) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (monitorizare TV). Vedeţi mai jos raportul complet.