Turul întâi al alegerilor prezidenţiale, primele organizate după două decenii în Republica Moldova, s-a încheiat oarecum previzibil. Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, s-a clasat pe primul loc, cu 48,2%, urmat la zece puncte procentuale distanţă de Maia Sandu cu 38,4%, candidatul comun al opoziţiei antioligarhice şi proeuropene. Aşadar, în turul al doilea se vor duela reprezentaţii opoziţiei, Sandu şi Dodon, candidatul puterii, preşedintele democraţilor, Marian Lupu, fiind retras din cursă.
În orele de după închiderea urnelor, numărătoarea voturilor a ţinut publicul cu sufletul la gură, după miezul nopţii abia confirmându-se faptul că Dodon nu va câştiga din primul tur alegerile prezidenţiale. De fapt, chiar miza primului tur era trimiterea lui Igor Dodon în turul doi.
Mai multe indicii confirmă faptul că Dodon încercase câştigarea alegerilor din primul tur. Pe lângă că a beneficiat de critici de catifea din partea media holdingului controversatului oligarh Plahotniuc, liderul socialiştilor moldoveni a fost susţinut, la vedere sau mai discret, şi de organizaţiile PDM, în ciuda promisiunii lui Lupu şi Plahotniuc că vor susţine candidatul proeuropean, cel mai bine plasat. Cu toate acestea, Dodon nu a ieşit din primul tur. De ce?
În primul rând, pentru că el n-a reuşit să-şi mobileze întregul bazin electoral. De pildă, alegătorii din Găgăuzia, care, tradiţional, acordă votul candidatului pro-rus, s-au prezentat în număr redus la urne. Dacă ar fi fost mobilizaţi mai bine, era posibil ca Dodon să câştige alegerile.
În al doilea rând, Dumitru Ciubaşenco, candidatul Partidului Nostru, condus de primarul de Bălţi, Renato Usatîi, care concurează pe acelaşi bazin electoral cu Dodon, s-a încăpăţânat să nu se retragă, în ciuda presiunilor la care a fost supus, şi a obţinut locul trei, cu 6,01%, trimiţându-l pe liderul socialiştilor în turul al doilea. Cum retragerea lui Lupu nu-i aducea lui Dodon voturi suficiente, scoaterea din cursă a lui Ciubaşenco părea cel mai potrivit scenariu pregătit în laboratoarele oligarhului Plahotniuc, care însă a fost ratat.
În al treilea rând, Dodon însuşi este puţin convingător în haina de candidat al opoziţiei. El adună voturile „geopolitice“ ale segmentului pro-rus, ale nostalgicilor după Uniunea Sovietică, dar nu şi voturile de protest, antioligarhice, ale celor care doresc un viitor european pentru ei şi copiii lor. Însă, în ultimii doi ani, agenda publică a fost dominată nu de „teme geopolitice“, cât de proteste împotriva regimului oligarhic, de anchetarea şi recuperarea miliardului de dolari furat din bănci, de reforma procuraturii şi a justiţiei, de scoaterea instituţiilor centrale de sub controlul lui Plahotniuc, de lupta împotriva marii corupţii şi a nepotismului. Or, pe aceste subiecte, Dodon a fost mai degrabă şters, dacă nu cu totul absent. I s-a reproşat faptul că a votat proiecte politice importante alături de Partidul Democrat, că a sprijinit toate marile iniţiative ale lui Plahotniuc, de la alegerea preşedintelui N. Timofti în Parlament, la ridicarea imunităţii fostului premier Vlad Filat şi căderea guvernului V. Streleţ. Mai mult, în opinia publică de la Chişinău, este larg răspândită ideea că Dodon este controlat de Plahotniuc cu dosare de corupţie, care se referă la acţiuni mai vechi, din perioada mandatului ministerial, de pe vremea guvernării comuniste.
Chiar dacă Dodon are prima şansă în turul doi, diferenţa de 140.000 de voturi, 10%, poate fi recuperată - greu, dar poate fi - de către contracandidatul său.
Maia Sandu şi Igor Dodon sunt atât de diferiţi, încât vor produce o polarizare care poate să scoată alegătorii la vot, segmente din cealaltă jumătate a electoratului care nu s-a prezentat la urne în primul tur. În afară de asta, Maia Sandu, cu o strategie bine ţintită, poate aduna părţi importante din electoratele lui Iurie Leancă, Mihai Ghimpu şi Valeriu Ghileţchi, adică un total de circa 84.000 de voturi. Decisive vor fi voturile oferite lui Ciubaşenco, nu mai puţin de 85.000, din care Maia Sandu trebuie să recupereze cât poate de multe. Cu alte cuvinte, Renato Usatîi, cu ajutorul candidatului său Ciubaşenco, ar putea juca rolul de king maker.
Dar obiectivul cel mai important pentru Maia Sandu este mobilizarea celor care n-au votat în turul unu. Pentru asta, echipa doamnei Sandu trebuie să polarizeze electoratul, să-şi diversifice mesajele, să fie mai prezentă şi în fiefurile socialistului Dodon, să adune mai multe voturi din diaspora, unde potenţialul foarte mare care există n-a fost exploatat în primul tur.
Ar fi o şansă extraordinară pentru Republica Moldova, pe care alianţa Maia Sandu, Andrei Năstase şi Viorel Cibotaru are dificila sarcină de a o fructifica. Moldova poate şi trebuie să iasă din criza politică, financiară, economică, morală în care se zbate de peste doi ani. E nevoie de reforme sistemice profunde, care să reaşeze ţara pe făgaşul democraţiei şi prosperităţii. E nevoie de o nouă clasă politică, de idei noi, de un proiect nou de ţară. E nevoie de recâştigarea încrederii cetăţenilor în politică şi de ieşire din depresia în care nu se poate construi nimic durabil. Alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova poate şi trebuie să fie un punct de cotitură în evoluţia ţării vecine. România, interesată ca la graniţa ei estică să aibă stabilitate şi predictibilitate într-o perioadă tulbure cum este aceasta, ar trebui să fie prima interesată în succesul electoral al Maiei Sandu.
Armand Goşu
analist politic, expert în spaţiul ex-sovietic
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Jurnal.md
