Comisia Electorală Centrală a refuzat să le accepte demersurile de înregistrare din cauza numărului insuficient de semnături colectate.

În cazul lui Roman Mihăeş, analistul politic pro-Plahotniuc, CEC a constatat că acesta a respectat numărul minim de 600 de semnături doar din 13 unităţi teritorial-administrative, în timp ce era nevoie să le colecteze din cel puţin 18 rai­oane.

Vitalia Pavlicenco a adus semnături doar din 14 raioane. Liderul PNL s-a declarat nemulţumit de decizie şi a anunţat că o va contesta în instanţă.

Şi fostul premier Vasile Tarlev a încercat să ducă de nas CEC. Acesta a depus semnături din 26 de uni­tăţi admi­nis­tra­tiv teri­to­ri­ale, dar a respectat regulamentul doar în cazul a 17 din ele.

CEC a refuzat să-l înregistreze în cursa electorală şi pe juristul Ion Dron, care de asemenea nu a întrunit condiţiile necesare.