Or, după cum este bine cunoscut, Grupul Operativ de Trupe Ruse se află pe teritoriul Republicii Moldova fără consimţământul autorităţilor moldoveneşti, adică ilegal, fapt în virtutea căruia acesta urmează să fie retras necondiţionat şi fără întârziere.
 
Anume acesta a fost sensul înţelegerilor convenite prin semnarea la 21 octombrie 1994 a Acordului moldo-rus cu privire la „statutul juridic, ordinea şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse, aflate provizoriu pe teritoriul Republicii Moldova”, document care, cu părere de rău, nu a fost pus în vigoare de către partea rusă. Acelaşi obiectiv a fost vizat şi în Declaraţia Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999, adoptată prin consens, potrivit căreia Federaţia Rusă urma să-şi retragă în întregime trupele sale de pe teritoriul Republicii Moldova.
 
„Modul în care Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a decis să efectueze procedura de rotaţie de această dată nu poate fi perceput altfel decât o tentativă de a legitimiza printr-un subterfugiu politic prezenţa militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova şi de a induce opinia publică în eroare. În acelaşi context a fost invocată şi continuarea acţiunilor de recrutare în rândurile forţelor armate ale Federaţiei Ruse a locuitorilor din regiune, inclusiv prin intermediul ediţiilor de publicitate, care provocă nedumerire”, se spune într-un comunicat al Ministerului.
 
În acest context, se impune în mod imperios oportunitatea transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional asupra căreia autorităţile moldoveneşti au atras atenţia în repetate rânduri, mai informează MAEIE.