După întâlnirea de la Guvern, Pavel Filip s-a dus glonţ la Palatul Cotroceni. Aici am avut ocazia să văd pe viu ce s-a întâmplat, în calitatea mea de jurnalist. Nu a fost întâmpinat cu onoruri militare. Este şi normal, mi s-a explicat – Pavel Filip este premier, nu preşedinte. Am intrat cu toţi jurnaliştii pentru imagini protocolare. În urma noastră a venit şi delegaţia noului Guvern de la Chişinău. L-am recunoscut pe fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Galbur, pe ministrul Sănătăţii, o doamnă blondă, Ruxanda Glavan. Stăteau acolo, în faţa noastră, a jurnaliştilor, uitându-se pe sus, în jur, ca la muzeu, admirând Cotroceniul. Erau haioşi cu capetele pe sus, şuşotind ca nişte gospodine care analizează ce gresie nouă şi-a pus cumătra. Pavel Filip stătea într-o parte. Îl aştepta încordat pe Klaus Iohannis. Îşi frângea mâinile. Se întorcea pe călcâie într-o parte, în alta. Părea prea crispat şi apăsat. Nu era în apele sale. Se muta de pe un picior pe altul. Cum Klaus Iohannis se lăsa aşteptat, am avut timp să-i fac o poză şi am pus-o pe Facebook. Au început să curgă comentariile, unele haioase, altele răutăcioase: ”Se pare ca are dubii. Sa stea… sa plece?!”, ”Aşteaptă pomana”, ”Izolat de ceilalţi…Singur…atât de singur!!!”, ”Îl doare burta şi i-i ruşine să-şi ceară voie?”.
Gata, a intrat Klaus Iohannis. Pavel Filip sare în întâmpinarea lui. Îi întinde mâna. ”Să facem şi poze”, îi zice preşedintele României. Apoi delegaţiile se aşează. Klaus Iohannis îi transmite un mesaj de susţinere, îi spune ceva despre reforme. Pavel Filip ia cuvântul. Vădit emoţionat îi zice despre cum Republica Moldova va susţine România, dar se corectează repede. România ajută Republica Moldova. Apoi Pavel Filip îşi face mea culpa şi recită un text ce pare gândit de nişte consilieri nobili: ”suntem Guvernul ultimei şanse. Clasa politică este de vină pentru situaţia în care a ajuns Moldova”. Îl ascult şi mă gândesc că din această declaraţie lipsesc multe tuşe, detalii foarte importante, care l-ar face pe Pavel Filip să se bage sub masă de ruşine. În spatele meu, cineva din partea cabinetului Iohannis îl întreabă pe un bodyguard din delegaţia de la Chişinău dacă au echipa de filmare după ei. Bodyguardul ridică din umeri. Mă uit în jur, nu văd pe nimeni din partea Guvernului Republicii Moldova să filmeze. L-o fi uitat la Chişinău aşa cum au uitat să cheme la depunerea jurământului membri ai Guvernului când s-au strâns la miezul nopţii la Nicolae Timofti? Suntem invitaţi să ieşim din sală. A plecat şi Pavel Filip. Se va întoarce acasă, la Chişinău cu 150 de milioane de euro. Teoretic. Practic nu are decât nişte promisiuni.
Mai târziu aflu că a vizitat Spitalul de Arşi. A venit să se intereseze de victimele incendiului din Piaţa Centrală. Chiar dacă este o nouă acţiune de PR, este una bună. În sfârşit vine un oficial la oamenii care au avut de suferit din cauza corupţiei oficialilor. Mai târziu voi citi pe portaluri, pe site-uri de ştiri, la postaci, la bloggeri articole, ştiri atât de diferite despre vizita lui Filip la Bucureşti, de parcă nu este vorba de acelaşi eveniment…
Jurnal.md
