„Conştiinţa poporului este aici. Am auzit strigând: „Unire moldoveni!”. Ecoul acesta vine din anii 88 şi 89, când lumea conştientă la fel s-a adunat în faţa teatrelor pentru ca să dea semnal de unitate şi dârzenie în lupta pentru libertate. Îmi amintesc cum, la 30 noiembrie 2010, când tot aici în Piaţă auzeam acest ecou. Atunci era pericolul ca Partidul Democrat să facă coeziune cu Partidul Comuniştilor şi să dea democraţia peste cap, atunci la fel v-aţi adunat aici. Acum este 2016 şi la fel suntem în Piaţă şi strigăm: Unire întru lupta pentru libertate şi democraţie. Este acelaşi subiect şi este acelaşi vinovat ca şi în 2010. Dacă în anul 89, erau comuniştii acum sunt epigonii lor - Partidul Democrat, care în 2010 a pus în pericol democraţia, iar acum pune în pericol statul european Republica Moldova. Am văzut ieri păpuşarul în faţa lumii cu capul plecat tremurând de frică şi înconjurat de bodigarzi”, a declarat Saharneanu.

„În 2013, am făcut prima reacţie împotriva statului oligarhic şi am început lupta împotriva lui. În 2014, aţi văzut ce au făcut din cei care au strigat Republica Moldova fără oligarhi, pur şi simplu ne-au măturat de pe scena politică cu ajutorul trădătorului Ghimpu. Acum, este o forţă care a apărut pe scena politică tot din pericolul renaşterii unui stat antidemocrat al lichenilor, al mafioţilor. Aceasta este Platforma Demnitate şi Adevăr pe care o salutăm din partea Partidului Liberal Reformator, care a venit să aducă aici omagiu nostru acestei puteri, să exprimăm solidaritate şi credinţa de a ne uni toate forţele politice sănătoase din Republica Moldova pentru ca să dăm ultima lovitură acestei dihănii care este statul mafiotic-oligarhic. Am venit să spun solidaritate, să-l încurajăm pe preşedintele republicii. El este expresia conştiinţe noastre. Dacă vrea să se umple de dârzenie şi curaj să vină aici în Piaţă, acum sau la oră fixă după amiază şi să se umple de curaj pentru ca să putem duce până la capăt lupta împotriva corupţiei. În România, lupta împotriva corupţiei a început din capul statului care se numeşte Preşedinţiei şi în care preşedintele a dat dovadă de voinţă şi a dus până la capăt această luptă împotriva corupţie. Acum, România este un stat stimat pentru că este un stat de drept, iar Republica Moldova este un stat terfelit, fiindcă este condus de o putere oligarhică care s-a solidarizat cu cei 56 de deputaţi, şi care a vrut ieri să de a o lovitură de stat. Ieri, am avut pericolul loviturii de stat, deoarece dacă puneau mâna pe puterea executivă, aşa cum le este planul, Republica Moldova era de acum înainte în mizerie”, a mai spus jurnalistul.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.