„Preşedintele Timofti iarăşi ne-a invitat la consultări (luni la 11:30). În conformitate cu Constituţia, spune el. Timofti înţelege că nu are rost să insiste să votăm un Guvern, de aceea ne cheamă doar pentru a respecta rigorile şi formalităţile. Noi însă vom trece peste formalităţi şi îi vom răspunde din nou, public, domnului Timofti că Socialiştii nu vor veni la consultări, fiindcă ele nu au niciun rost”, a scris Dodon pe o reţea de socializare.

Precizăm că şeful statului a iniţia o nouă rundă de discuţii cu fracţiunile parlamentare după eşuarea şedinţei Parlamentului privind învestirea Guvernului Sturza.