Am reuşit să creştem vizibilitatea problemei date la maximum. Trebuia lumea să ştie că sistemul electoral mixt este extrem de prost pentru ţara noastră şi că este promovat doar în interesul PD şi PSRM. Noi, toţi, împreună, am reuşit asta. Am reuşit să distrugem toate miturile pe care au vrut să construiască motivarea acestui proiect de lege.

În februarie, când se lansa această iniţiativă, se bazau pe următoarele prezumţii, care au căzut, una după alta:

• Că va exista un oarecare suport real al populaţiei de la care să pornească, pentru o idee relativ atractivă. Eşec. Suportul real a fost invizbil. A trebuit să îl inventeze. Cu sondaje. Cu 850 mii de semnături şi din astea. Cu trolli şi bloggeri. Toată campania a devenit o simplă propagandă scumpă dar ineficientă.
• Că vor reuşi demoralizarea oponenţilor şi îi vor reduce la tăcere. Intimidări, denigrări, atacuri la persoană, acuzuri de ”implicare politică” atunci când câteva ONGuri s-au pronunţat categoric împotriva unui proiect de lege concret. Cantitatea de rapăn în adresa a câteva persoane pe reţele, pe blogurile lor şi la televiziunile lor, a atins cote comparabile cu perioadele electorale. Tot asta nu a fost o reacţie întâmplătoare. Exista intenţia clară de a demotiva oamenii să vorbească.
• Că, urmare a propagandei lor şi a demoralizării oponenţilor, trebuia să existe o singură voce – a lor. Sau, cel puţin, să fie cea mai puternică. Eşec. Au avut o singură voce doar după ce ONGurile şi partidele de opoziţie au boicotat dezbaterile. Au avut monologul pe care şi l-au dorit. Dar era târziu. Pentru că au dat dovadă de lipsă de sinceritate din start. Au pierdut.
• Că vocea lor va fi unica şi pe exterior, în discuţii cu partenerii externi. Nici pe aproape. Aceştia au fost bombardaţi cu analize bine argumentate. Săptămânal cineva scria ceva. Şi alţii contrasemnau. De asta s-au enervat guvernanţii pe ONGuri. Pentru că sunt câţiva oameni din afara controlului lor care au timp să citească şi analizeze ceea ce fac ei prin instituţii. Da, asta e jobul lor. Pentru că, dacă eşti agent de vânzări, nu ai timp şi energie să analizezi şi să scrii o contraargumentare unui proiect de lege.
• Că văzând cele de mai sus, europenii pur şi simplu nu vor avea ce obiecta. Pentru că e linişte. PD a vrut linişte. Iar dacă e linişte, atunci este un oarecare ”consens”. Iar, drept rezultat, avizul Comisiei de la Venezia va fi unul interpretabil şi permisiv agendei PD.
• Desigur, geopolitica. Au vrut să îi convingă pe europeni şi pe noi că aşa eliminăm pericolul Dodon – pe care tot ei l-au creat. Argumentul geopolitic este scos periodic la rampă, atunci când o guvernare de la Chişinău luptă să supravieţuiască. Mai stângaci ca data asta el nu a fost manipulat niciodată.
• Mai credeau că, deşi va fi o anumită isterie după ce vor vota, nu va fi nimic serios, iar banii vor continua să vină. Asta e miza lor acum. Ei cred că Bruxellesul e bancomatul lor personal. Păi iată că, nu e chiar aşa. Şi-au distrus acel strop de încredere cu Bruxellesul. Poate asta şi era ideea? Cum altfel deturnezi cursul European?

Cum am zis, ei nu au vrut tot asta. Faptul că ei aveau suficiente voturi nu a fost niciun secret pentru nimeni. De fapt, asta este cel mai pesimist scenariu al lor (dacă şi-au făcut calculele în februarie, desigur). Acum, preţul pe care trebuie să îl plătească pentru acest vot este unul enorm de mare. Mai mare decât ei şi-au imaginat.

Cei mai pesimişti spun: ”oricum au reuşit să adopte mixtul, aşa cum au vrut”. E prea mult spus. Au reuşit să ridice mâinile – 74 la număr. Ei nu şi-au dorit tot ceea, ce se întâmplă şi ce se va întâmpla cu ei după asta. Au trebuit să calce peste tot, să sfideze tot, să acţioneze pe faţă, să-şi arate apucăturile deschis. Şi-au arătat faţa tuturor. Toţi au văzut. Încă o dată. Acceptarea lor în vest este bazată pe falsele impresii pe care le crează despre ce reprezintă ei şi ce vor pentru Moldova.

S-au încordat nespus de tare, doar pentru a nu da semnal de slăbiciune pe interior. Aşa gândesc unii oameni. Ei cred că, să cedezi e să arăţi că eşti slab. Această greşeală îi va duce de râpă.

„Strategie” înseamnă să ştii să cedezi la timp, dacă astfel interesele tale sunt protejate mai bine.
 
Ce facem mai departe? Şi dacă nu ne liniştim?

Acum ei speră că noi ne vom împăca şi ne vom începe a linişti, unul câte unul. Că, deja e votat, e decis.

Şi dacă cerem, ca primul proiect ce va fi votat în următoarea sesiune a Parlamentului este anularea votului celor 74 de pioni? Să-i vedem cum ridică din nou mâinile şi resping fix ceea ce tot ei au aprobat.

Avem o lună să sensibilizăm în continuare lumea din jurul nostru. Pe intern şi pe extern. Cerem un lucru. Abrogarea. Acum vedem toate abuzurile plantate în acest proiect. Acum nu e o eventualitate. E un pericol real. Acum putem explica oamenilor ce îi aşteaptă. Oamenii se vor enerva când vor afla că, de exemplu, un cineva, pentru care nu a votat 80% din circumscripţie poate ajunge deputat. Şi că nu îl vor putea da afară, aşa cum li s-a promis.

Pentru asta, trebuie să continuăm să discutăm. Înţeleg, toţi s-au săturat de subiectul dat. Dar… dacă aşa ei îşi votează legile, imaginaţi-vă cum au de gând să câştige următoarele alegeri. Miza e mare şi ei au multe de pierdut. Vor face multe ilegalităţi. Mai bine le oprim aici elanul.
 
Politicienii să se concentreze pe alegătorii lor. Mi se pare o idee bună să declare acum, clar, că în cazul în care acest sistem electoral nu va fi abrogat, opoziţia va boicota alegerile.

Oamenilor li se poate explica simplu: ”Noi nu vrem doar să ajungem deputaţi. Noi vrem să schimbăm lucrurile. Pentru asta trebuie cinstit să câştigăm alegeri libere şi corecte. Nu vrem să stăm între 2018-2022 în opoziţie şi să urlăm în Parlament, timp ce ei vă tot fură. Iar cu legea pe care ei au votat-o, au pregătit un ţarc pentru noi în opoziţie”.

Oamenii se vor enerva. Sunt 48% de oameni frumoşi, deştepţi, educaţi, corecţi, ce vor o ţară normală şi care au înţeles că sunt minţiţi. Ei trebuie treziţi şi, dacă trebuie, scoşi în stradă. Sunt 48% care nu trebuie convinşi de nimic. Şi cu ceilalţi 52% trebuie să discutăm foarte intens în această lună. Toţi, împreună, vrem binele acestei ţări.

Societatea civilă să continue presiunile. Să nu ne lăsăm demotivaţi de vorbele a câţiva analişti de buzunar. Ei atacă societatea civilă cu insinuări de implicare politică anume pentru a demotiva ONG-urile din a acţiona. Ei nu contează. Să fii pentru democraţie şi împotriva corupţiei nu este ”implicare politică”. Să ignorăm total ceea ce spun alde Gurău şi Catană şi să facem ceea, ce trebuie făcut. Să cerem în continuare suport.

Funcţionarii publici să îi înceapă a ignora. Şi a-i sabota la tot pasul. Şi a face scurgeri. Presă, avem, slavă domnului. Dacă trebuie, ajutăm cu contacte. Să se ştie cât mai multe din ce fac şi ce pregătesc. Scoateţi documente, scoateţi fotografii. Eu vă ştiu şi mulţi din voi sunteţi oameni decenţi. Nici voi nu aţi vrut tot asta ce se întâmplă. Ajutaţi cum puteţi. Tăcând şi ţinând capul în jos îi ajutaţi pe ei. Nu, precedenţii nu au fost mai buni. Dar ceea ce se întâmplă acum este mult prea de tot.

Partenerii externi să facă ceea, ce cred că este mai bine. Eu cred că cel mai bine pentru ţara asta este o democraţie sănătoasă, cu instituţii şi cu legi funcţionale. Cu, decizii în interesul oamenilor, cu finanţe publice transparente şi cu reforme ce durează, nu reforme ce sunt demontate imediat ce s-au disbursat banii pe condiţionalitatea X sau Y. Atunci când aceste chestii de bază sunt în pericol din cauza la o mână de oameni, mandatul fiecărui partener al Moldovei este sub semnul întrebării. Nu doar a instituţiilor cu mandat mai ”politic”, cum ar fi Delegaţia UE, ambasadele şi altele câteva.

Toţi ar trebui să se implice în discuţii. BERD, BEI, Banca Mondială, FMI – acolo, unde sunt banii. Toţi se vor retrage poimâine dacă mâine ne vom trezi într-o dictatură ca Belarus, de exemplu. Asta, după ce au investit bani mulţi în economia acestei ţări. Tot investiţiile lor sunt puse sub risc. Aşa că, ar trebui să se implice, şi ele. Toţi finanţatorii externi din ţara asta se bazează pe o prezumţie principală – că Moldova e o democraţie ce trebuie ajutată să se dezvolte. Cât de mult aduce aminte ceea ce s-a întâmplat cu sistemul mixt de ”democraţie”?

Să începem toţi să vorbim la cel mai serios mod despre faptul că această guvernare a deturnat cursul european al ţării noastre şi că acesta trebuie salvat. Şi să înţelegem că doar noi o putem face, cu puţinul la care suntem în stare.

Cu toţii trebuie să cerem un lucru – abrogarea, în prima şedinţă a următoarei sesiuni, a acestui proiect de lege.

Tot ce speră ei, este că ne vom începe a linişti, unul câte unul. Asta e marea lor speranţă. Pe asta se bazează strategia lor de mai departe. Pe ”calmarea spiritelor”, după ce şi-au făcut mendrele. Trebuie să arătăm că noi abia începem. Mai vulnerabili, mai nervoşi, mai sensibili ca acum ei nu au fost în ultimul an jumate. Vor ceda. 
 
Mă iertaţi de cuvinte grele, dar:

Trăim timpuri periculoase. Această democraţie este sub asediu. Acest guvern se joacă cu noi de-a pisica şi şoarecele. Aşteaptă să ne uităm în altă parte ca ei să îşi facă mendrele. Trebuie să înţelegem că noi încă patru ani nu vom rezista. Din 2018 până în 2022 ei ne căsăpesc pe toţi, unul câte unul. Fie ne distrug psihologic, fie ne alungă din ţară, fie ne falimentează, fie îi cumpără sau sperie pe unii din noi. Asta, se pare, le este agenda. Altfel ei nu pot să ”engage the civil society”.

Acum e timpul de acţionat. Dacă acum alunecăm în mlaştină, poate-poate, revenim în zece ani la o speranţă de normalitate.

Iar viaţa trece. În zece ani va fi mai greu. Şi ei vor fi mai puternici. Şi noi mai puţini. Şi şanse de normalitate mai slabe.

Dumitru Alaiba