Holdingul ne bombardează zilnic cu ştiri şi comentarii trăsnite. Ca să ne zăpăcească definitiv şi ireversibil. Nici chiar pe timpul lui Brejnev nu credeam în comunism. Acum încep să cred că n-am avut dreptate. Nebănuite sunt căile Domnului…

Candu merge la Bruxelles şi Bucureşti. Vrea să vină cu bani. Ba chiar trebuie să vină. Nu de alta, dar în toamnă avem alegeri. Iar succesele anunţate sunt cam şubrede şi nu se văd cu ochiul liber. Fireşte, dacă nu priveşti televiziunile holdingului.

Parlamentul României reafirmă sprijinul pentru agenda de reforme a R. Moldova pe calea integrării europene. Chiar aşa să fie? Citesc ştirea. Candu s-a întâlnit. Candu a declarat. Candu a exprimat. Candu a reafirmat. Niciun citat din ce au zis cei de la Bucureşti. Ei bine, probabil au zis ceva. Probabil, în termeni diplomatici. Dar, nicidecum nu Parlamentul României ne va da bani. Iar premierul Cioloş s-a arătat interesat cum merg reformele. Cum merg?! Merg! Daţi-ne banii şi nu ne bateţi la cap. Oricum o să-i daţi! Cum îi vom folosi? Pentru reforme, parcă am mai zis. La asta ne pricepem. O să vedeţi la alegeri.

Filip trage o fugă la Bişkek şi se întâlneşte cu Medvedev. Pentru ce? Păi, n-am zis că vin alegerile? Sau aţi uitat deja că noi suntem şi cu ruşii, şi cu nemţii? Este adevărat, ruşii bani n-au şi n-o să ne dea. N-au dat nici când au avut. În schimb, va veni Rogozin. Ce poate rezolva Rogozin? Dar ce a rezolvat până acum? Cum adică nimic? Ei, important e că vine. Măcar la concert. Parcă am zis că avem alegeri.


Victor Ciobanu

Continuarea materialului pe Ziarul Naţional.