49% din participanţii la acel sondaj spuneau că au încredere în Iurie Leancă, acesta depăşind chiar şi recordul de 47%, pe care l-a avut Vladimir Filat în cea mai bună perioadă a carierei sale politice.
De atunci nu au trecut nici măcar doi ani, dar între timp ratingul lui Leancă a căzut de trei ori, în ciuda faptului că acesta a devenit chiar şi lider de partid.
Un partid care, apropo, cu nu mai mult 7-8 luni de zile în urmă, era lider între formaţiunile aşa-zis „proeuropene”, cu un procentaj în jurul a 10-11%. Între timp şi partidul a luat-o pe aceeaşi pantă descendentă, căzând mult sub pragul electoral.
Cum se explică această cădere abruptă a liderului PPE?
Ieri, în cadrul şedinţei Parlamentului, pe care am urmărit-o în proporţie de 90%, l-am auzit pe Leancă vorbind în jur de 10 secunde. Şi este vorba despre o şedinţă care a început la 10:00 şi s-a încheiat la 18:00.
Şi Leancă nu a vorbit nici atunci când jurnaliştii protestau în Parlament cerând libertate şi nici când s-a pus la vot un proiect de hotărâre privind constatarea stării de captivitate a Republicii Moldova. Proiect pe care Leancă nu l-a susţinut, în ciuda faptului că autorii au făcut apel direct la el, poate-poate s-o răzgândi.
De fapt Leancă ieri s-a înscris în seria de acţiuni, sau mai bine zis inacţiuni, cu care ne-a obişnuit în ultima perioadă. Într-un 2015 extrem de fierbinte, pe care Leancă l-a început pe cai mari, având şansa la un moment să se poziţioneze în postura de lider al opoziţiei, fostul premier a acţionat total alogic, cel puţin la prima vedere, preferând să stea tăcut în umbră.
Iar atunci când nu a tăcut a gafat penibil. Începând cu emisiunea în care a spus că „el a fost doar un simplu premier”, continuând cu „recitalurile” în care-i asigura pe telespectatori că „Plahotniuc nu e aşa de rău precum se spune” şi că el are „o relaţie corectă” cu oligarhul, şi încheind cu încercările penibile de a cerşi un nou mandat de premier de la Plahotniuc, Leancă şi-a risipit cu generozitate tot capitalul de imagine pe care-l obţinuse datorită unor conjuncturi fericite pentru el.
Dacă cetăţenii îl mai vedeau în vara lui 2015 cum bătea pe la uşile cancelariilor europene, încercând să-i convingă pe liderii occidentali că Plahotniuc nu e nici pe departe atât de rău precum se spune la Chişinău, cu siguranţă ratingul „simplului” premier ar fi fost şi mai jos.
Leancă a fost un produs politic al lui Plahotniuc, de care oligarhul s-a folosit ori de câte ori a avut nevoie. Şi ca orice organism care se apropie excesiv de mult de ceva nociv, această îmbrăţişare se dovedeşte a fi fatală.
La fel ca şi Ghimpu, Filat, mai nou Voronin, fiecare în felul său, Leancă a devenit şi el captivul lui Plahotniuc, stare din care la fel ca fiecare dintre primii trei, s-ar fi putut elibera la un moment dat, dar a refuzat s-o facă. Unul dintre ei e acum la puşcărie, altul e ţinta ironiilor şi huiduielilor, iar al treilea a ajuns mai jalnic decât niciodată. Leancă îşi trăieşte şi el acum aceeaşi soartă crudă.
Pentru a nu se pierde total în anonimitate, probabil Leancă ar trebui să urmeze şi el exemplele foştilor săi colegi, Godea şi Prijmeaniuc, alăturându-se deschis şi direct „echipei” de care, de fapt, a aparţinut întotdeauna. Poate se alege cu vreo funcţie importantă în stat sau măcar cu un loc călduţ de ambasador.
Jurnal.md
