Înainte de a vă povesti cum s-a întâmplat totul trebuie să introduc un nume în poveste. Dragă Moldovioară, fă cunoştinţă cu Vadim Machidon, procuror din Orhei. Acesta este „eroul” care a instrumentat cazul celor trei violatori. Cum? Rezultatul vorbeşte de la sine: 2 agresori sunt liberi, iar al treilea a fost condamnat la doar 2 ani de închisoare. Doar doi! Culmea, potrivit surselor mele, procurorul Vadim Machidon nici nu ceruse închisoare. A insistat judecătorul să-l bage pe unul dintre agresori 2 ani după gratii. Procurorul a vrut o pedeapsă cu suspendare pentru jigodie. Vadim Machidon a decis în ciuda declaraţiilor victimei, în ciuda dovezilor de la medicina legală, că nu îi va învinui pe cei trei de viol. De ce? Este o întrebare la care trebuie să ne răspundă procuratura, Vadim Machidon, sistemul judiciar nemernic din Moldova.

Vadim Machidon a mers în faţa instanţei susţinând că victima a fost sechestrată şi… atât. Aşa că a solicitat doar pentru un singur individ pedeapsa cu suspendare. Cu alte cuvinte, jigodia nu ar fi făcut nicio zi de închisoare. Vadim Machidon merge astăzi la Procuratura Generală să dea explicaţii pentru acest caz. Teamă mi-e că nu merge pentru explicaţii, ci pentru a găsi soluţii de a muşamaliza şi mai mult cazul. Dragă Procuratură Generală, spuneţi-ne şi nouă, de ce au fost ignorate complet declaraţiile victimei care se plângea că a fost violată? De ce nu au fost luate în considerare probele? Au fost droguri acolo, s-a întocmit un raport de expertiză medico-legală. Dar mai ales, de ce procurorul de caz a ameninţat-o pe victimă că o s-o acuze pentru mărturii false? De ce nu au fost învinuiţi toţi trei de viol? De ce a fost învinuit doar unul singur – şi nu pentru viol, ci pentru sechestrare de persoane, un cap de acuzare mult mai moale? Dacă se formula acuzaţia de viol, jigodia condamnată primea vreo 12 ani de puşcărie.

În Moldova, dacă violata este o tânără fără bani, fără statut social, nu are rude în Parlament rămâne… violată şi atât. Cultul violului la moldoveni funcţionează fără breşe. Mai ales când jigodiile sunt „băieţi buni”, cu rude unde trebuie. Şi uite-aşa, după ce a fost violată, sărmana fată este abuzată şi de un sistem judiciar cretin. Asistăm la un adevărat cult al violului la moldoveni. Cult care se manifestă în societate prin mentalitatea: „Lasă, că şi ea e bună, ce a căutat cu băieţii?” Sau, „Dacă era fată bună nu păţea nimic!” Şi cireaşa de pe tort, mentalitatea care mă enervează cel mai mult: „Sunt băieţi buni, au greşit şi ei, dar nu i-au făcut nimic, nu au omorât-o!”

Acum să vină jurnaliştii, analiştii, bloggerii şi postacii nobili şi să apere sistemul judiciar din Moldova. O să urmăresc subiectul şi revin cu detalii. Până atunci cer demisia Procurorul General, demisia ministrului Justiţiei!

Vitalie Cojocari