De aceea, eu nu mă voi asocia cu absolut nimic din ce fac ei. În acelaşi timp, m-am uitat atent la ce fac în ultima lună – poate impresiile noastre, a oamenilor, sunt greşite, preconcepute. Poate chiar au de gând să facă bine. Una câte una, confirmările tot vin. În această perioadă ei ar trebui să fie extrem de atenţi la fiecare mişcare, ştiind că toţi sunt cu ochii pe ei – în ţară şi înafara ei se ”bucură” de zero încredere. Nu le pasă. Numirea abuzivă a lui Poalelungi, respingerea proiectului de lege privind demonopolizarea pieţei mediatice prin reducerea numărului maxim de licenţe TV care pot fi deţinute de o singură persoană (în paralel – achiziţionarea a alte două posturi TV de către Plahotniuc – ah, aceste coincidenţe), faza cu Moldtelecomul, evitarea discuţiilor despre schemele din Ministerul Economiei pe gaz, electricitate, telecomunicaţii, politizarea continuă a instituţiilor în loc să inverseze trendul (cazul cu anularea concursului la funcţia de director al CNAM şi viitoarea numire a acestuia de către guvern), evitarea discuţiilor reale despre sistemul bancar. Am văzut vreun progres în ultima lună? Când lucrezi cu adevărat, o lună e MULT! Toată ţara discută aceste subiecte, nu şi guvernul. În schimb, ochi inocenţi şi înfometaţi în faţa străinilor: „daţi-ne bani, altfel vin ruşii”, precum si iniţiative deşarte în speranţa că PR-ul va compensa în continuare inacţiunea. 100 de priorităţi în 100 de zile, terapii de şoc şi din astea. Primul om din ţara asta, care merită o terapie de şoc e însăşi stăpânul lor, Plahotniuc. Una, după care să nu-şi mai poată reface imperiul. O lună a fost destul să mă conving că nu, noi nu am greşit.

Eu cred că acest guvern abia începe să comită crime împotriva acestei ţări. Eu cred că acest guvern este principalul pericol pentru parcursul nostru european. Dacă e să judecăm nu după declaraţii deşarte, ci după acţiuni, aş afirma că Plahotniuc şi PD sunt mai pro-ruşi decât Dodon şi Usatîi luaţi împreună. Putin nu-şi poate dori o situaţie mai bună decât actualul regim de la Chişinău, care se acoperă cu Europa şi topeşte zi de zi sentimentul proeuropean al cetăţenilor noştri. Nu poţi să speli 20 miliarde de dolari din Rusia fără să ai prieteni foarte influenţi în Kremlin. De unde în Rusia atâtea miliarde ce trebuie furate, dacă nu de prin fluxurile Kremlinului? Să înceteze abureala cu pro-Europa, că nu-i mai crede nimeni – mai pro-ruşi ca ei nu există.

Iată de ce, acest guvern trebuie înlăturat de urgenţă, iar în locul lui să acceadă forţe cu adevărat proeuropene. La câte guverne am văzut investite din 2009, una din primele vizite, deseori în prima săptămână de la investire, a noului Prim-ministru, era la Bruxelles. Simbolic şi nu doar. Se stabilesc relaţii de lucru, se agreează unele chestii, se discută off the record, fac cunoştinţă oamenii, la urma urmei. Sunt sigur că s-au depus eforturi supraumane ca Filip să meargă cât de curând la Bruxelles. Doar că de acolo nimeni nu s-o fi grăbit să îl primească. Încă o ilustrare a susţinerii şi încrederii de care se bucură acest guvern. Tradus din limbaj diplomatic, de la Bruxelles li se spune că nu sunt văzuţi ca prieteni şi parteneri demni de încredere. Şi toţi, de la Tusk la Schultz şi Juncker se arată cu agendele foarte încărcate timp de o lună de zile. Vă daţi seama cât de mult le trebuie ăstora de la Publika o fotografie cu Filip din Bruxelles, nu?

E limpede că acest guvern nu are intenţia să facă reforme adevărate. Altminteri, ar fi început cu totul altfel – ar fi început cu schemele beneficiarul cărora este Plahotniuc – anume ele sărăcesc permanent populaţia, nu? E limpede că acest Prim-ministru are multe, în afară de viziune pentru această ţară. El ştie doar să execute ordinele lui Plahotniuc, guvernul fiind un teatru de păpuşi cu care eu, de exemplu, nu vreau să am nimic în comun.

Una din experienţele mele personale cu domnul Filip a fost legată de toată harababura cu publicarea numelor fondatorilor companiilor din Moldova. Subiectul dat a găsit mulţi susţinători în rândul businessului, a asociaţiilor de afaceri, a societăţii civile, a mass-mediei neafiliate holdingului lui Plahotniuc. Unicii care s-au împotrivit erau birocraţii din câteva instituţii. Or, Pavel Filip, în subordinea căruia era CRIS Registru, putea da o indicaţie scurtă şi chestia se executa în două zile. Am zis atunci că, dacă o face, nu am nicio problemă să îi recunosc public cu orice ocazie, meritul deplin. A preferat inacţiunea, a preferat să se ascundă după pretexte birocratice şi nu a mişcat un deget timp de 6 luni cât noi am menţinut acest subiect în vizorul public până nu am reuşit. Acum, acest om va prezida şedinţele Consiliului Economic… Sincer? Aşa zile am ajuns? Scuze, însă eu deja am o impresie clară despre ce reforme (nu) vrea el şi nu am nevoie de confirmări.

Nu ştiu unde mă voi afla în 10-15 ani (unde nu m-aş afla, voi fi ok, sunt sigur – probabil asta e libertatea pe care mulţi din cei ce tremură după fotolii, nu o simt), dar ceva mai compromiţător pentru mine personal decât o fotografie de pe la „şedinţe de lucru” şi „întrevederi oficiale” din anul 2016, alături de aceşti oameni, în primul rând, alături de acest Prim-ministru, nu prea îmi pot imagina. La asta ar fi bine să se gândească toţi cei ce s-au pomenit pe acolo acum, prin şedinţe. Nu vă va crede nimeni scuzele şi justificările că aţi fost ”profesionişti”, că ”v-aţi făcut lucrul”. O fotografie alături de Filip şi anturajul lui va fi suficientă ca să vă altereze substanţial viitorul. Ştiţi doar, şi noi ştim, că aceste vremuri vor veni mult mai degrabă decât credeţi. Chiar dacă intenţiile voastre sunt bune, trebuie să înţelegeţi că ajutaţi un om-frauda si un Guvern-infractor. Când eşti la volanul maşinii pentru că eşti un bun şofer şi ai fost angajat de un tâlhar să fugă de la locul faptei, oricum rămâi complice în faţa legii şi judecăţii. Nu te va înţelege nimeni că tu ai fost „doar şofer”.

Pentru moment, am luat o pauză. Să-l numim concediu din cont propriu. Nu cred că acest guvern, care ne-a furat viitorul nu metaforic, ci în cel mai direct mod, va ţine prea mult. Datorită eforturilor lui Plahotniuc, ne-am pomenit în aceeaşi situaţie ca din 2007 – într-o ţară izolată, de care râd toţi din jur, cu un guvern de care ne e ruşine, cu un regim detestat de propriii oameni, un regim care aşteaptă sa cadă. De aceea, pentru a se menţine, regimul aplică minciuna, frica, intimidarea, uneori mai cumpără oameni. Chiar şi oamenii sunt în mare parte din timpurile de până la 2009. Există, însă, şi diferenţe. Voronin avea şi susţinere de la o parte a populaţiei. Era urât de unii, dar iubit de alţii. Plahotniuc este doar urât. Prin urmare, această cădere se va întâmpla brusc şi mult mai rapid decât a durat căderea regimului Voronin. Iar cei care acum îşi pun cravata la gât şi merg la şedinţe „importante” ar trebui să se gândească unde vor fi peste câţiva ani. Hai să zicem cinci sau chiar zece. Suntem tineri, nu? Zece ani nu e prea mult. Odată şi odată, reciclarea asta nu va mai fi posibilă şi va trebui să luptăm împotriva acestei reciclări permanente mult mai eficient decât după plecarea comuniştilor în 2009.

Mai discut cu unii din aceşti oameni.

Când îi întreb „de ce faci asta?”, îmi zic „asta e lucrul meu”. Sugestia mea – găseşte-ţi alt lucru. E doar un job – singur o spui. Această sugestie, să-ţi găseşti alt job, poate fi prea deplasată doar în cazul în care eşti (sau te simţi) sclav şi deţii control minim asupra propriei cariere şi propriului viitor. În rest, lucrând pentru tot ce înseamnă Plahotniuc, în cel mai larg sens al expresiei, devine o gravă problemă de etică pentru fiecare din voi. Nu sunt eu cel ce trebuie să ţină lecţii de moralitate, dar totuşi. Oameni care sunt blocaţi în joburile lor pe motiv că ”e doar un job”; oameni conştienţi de răul pe care îl face persoana ce îi plăteşte, apropos, destul de bine; oameni conştienţi că îşi pun creierii în mişcare şi îşi dăruiesc energia pentru ca acest val negru al răului să crească şi mai sus peste această ţară; oameni care sunt plătiţi din banii furaţi de şeful lor tot de la ei, de la buneii şi părinţii lor, pentru a spune minciuni… Principala minciună pe care o spun, şi-o spun tot lor, dimineaţa, în faţa oglinzii. Este fraza „asta e jobul meu, asta e doar un job”. Oricine face lucruri rele făcându-şi jobul trebuie tratat fie ca naiv, fie ca mincinos, fie ca pur şi simplu om rău. Unii din ei fac mai mult rău societăţii noastre decât criminalii, chiar dacă legi împotriva acţiunilor lor nu există şi nu pot exista. Ar fi bine să deschideţi ochii, unul câte unul. Şi să vă gândiţi nu ce mănâncă familia şi copilaşii voştri acum (pentru că şi asta este o scuză, din câte am înţeles din discuţii cu unii din voi), ci peste acei cinci sau zece ani.
 
Iar despre Plahotniuc… Oare cum te poţi uita in oglinda, ştiind că peste 90% din oamenii acestei ţări ar prefera ca tu pur şi simplu să dispari, sau, şi mai bine, să nu fi existat niciodată?

PS: scriind aceste rânduri m-am inspirat parţial din acest interviu al lui Saakaşvili. La un moment dat, uiţi că vorbeşte despre ţara vecină, nu despre ai noştri…

PPS: Păcat că din cauza circumstanţelor ce nu depind de mine, nu pot să continui un lucru care îmi place, unde, cu o echipă mică şi fără acoperire instituţională şi putere de decizie, am făcut împreună în ultimii doi ani şi ceva mai multe decât un minister întreg. Economisim 87 milioane de lei anual antreprenorilor. Asta, dacă alţii din urma noastră nu se vor pune acum pe distrus puţinul ce l-am făcut. Aş da adresa sitului, dar şi situl l-au închis în prima săptămână de activitate.

Articol semnat de Dumitru Alaiba