image
Sursa foto: captură video // Jurnal TV

Teodor Cârnaț dă nota 10 guvernării pentru politica externă: „Mulți spuneau că integrarea UE este doar un vis” // VIDEO

Activitatea Președinției Republicii Moldova și a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în procesul de promovare a demersului de integrare europeană a țării, ar trebui apreciat cu notă maximă, consideră expertul în drept constituțional, Teodor Cârnaț. El a precizat acest lucru îm cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV, subliniind că deși de la independență încoace ingrarea UE era văzută de unii drept doar un „vis”, azi lucrurile se mișcă foarte rapid datorită eforturilor diplomatice remarcabile ale guvernării.

În ceea ce privește politica externă a Republicii Moldova, Teodor Cârnaț consideră că ministerului de Externe, alături de Președinție, ar trebui să li se recunoască meritele deosebite pentru felul cum au știut să se reorienteze în noul context geopolitic după lansarea războiului amplu din Ucraina, aducând pe agenda internațională și Republica Moldova.

Pentru această activitate fructuoasă, Cârnaț este de părere că cele două instituții pot primi un „10”.

„Mă strădui să fiu cât de cât obiectiv la ceea ce face actuala guvernare și aș vrea să-i dau nota 10 la capitolul externă, inclusiv Președinției Republicii Moldova, dar și ministrului Afacerilor Extrene și Integrării Europene, pentru că au putut să călărească acest val pe care noi ne-am pomenit împreună cu Ucraina”, a menționat doctorul în drept.

Și deși încă din primii ani de independență, multe partide de dreapta au fixat aderarea la Uniunea Europeană drept obiectiv-țintă în programul de guvernare, visul european era calificat în societate drept doar un „vis”.

„De la independență încoace, noi vorbeam că cetățenii Republicii Moldova nu prea au apreciat independența, deoarece a început acea „diaree a independenților” la fiecare republică unională, iar ca rezultat, am obținut și noi independența Republicii Moldova. Noi însă am avut acel război cu Rusia din 1992 și am cimentat independența prin sânge. Tot așa se vorbea și despre integrare în UE. Această integrare mai toate partidele politice de dreapta au pus-o în capul mesei de la independență încoace, însă mulți spuneau că aceasta este doar un vis”, a adăugat Cârnaț.

Totuși, ceea ce a pus în funcțiune motoarele integrării și a accelerat procesul este atât factorul intern, care ține de alegerile parlamentare din 2021 și votul hotărât al cetățenilor în favoarea unei schimbări politice, cât și factorul extern, care se referă la sprijinul consolidat al partenerilor externi de dezvoltare a Republicii Moldova pentru avansarea țării noastre în drumul european pe care cetățenii l-au ales.

„O parte din politicieni, mult mai strategă, spuneau că integrarea în UE poate să se întâmple peste nopate. Și acest lucru s-a întâmplat în perioada guvernării PAS, împreună cu președinta Maia Sandu. Asta înseamnă că acest factor extern, cu anumite elemente interne (votul exprimat de cetățeni la alegerile parlamentare din 2021, care a arătat lumii întregi că cetățenii RM vor cu adevărat o schimbare), a dat o undă de încredere partenerilor externi să pună accentul pe Republica Moldova împreună cu Ucraina”, a mai spus expertul în drept consituțional.

Noutăţile partenerilor

comentarii: