image
Sursa foto: Jurnal.md

Gligor, despre ridicarea imunității deputaților Șor și Tauber: „Un pic ridicol, un pic penibil!”

Preşedintelui Partidului Schimbării, Ştefan Gligor, afirmă că ridicarea din nou a imunității deputaților Partidului Politic „Șor” este ridicolă și penibilă în același timp. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

„Un pic ridicol, un pic penibil. Intrăm în aceeași apă. Nu înțeleg de ce pe celelalte capete de acuzare nu s-a ajuns la o finalitate, dat fiind faptul că s-a ridicat imunitatea. Odată ce s-a ridicat imunitatea, s-au pornit mai mulți procurori pe o anumită cale și nu s-a ajuns la o finalitate, și nimeni nici măcar nu ne dă explicații ce s-au întâmplat cu toate celelalte capete de acuzare, și toate celelalte ridicări de imunitate. Dacă nici de data asta nu se ajunge la o finalitate logică și nu pot proba, și sunt doar show-uri ei bat ultimul cui în sicriul organelor de urmărire penală speciale”, a comentat Gligor decizia Parlamentului.

Amintim că ieri Parlamentul a aprobat toate cele patru cereri depuse de procurorul general interimar privind încuviințarea ridicării imunității parlamentare a celor doi deputați ai Partidului Șor pentru a efectua măsuri procesuale de reţinere, percheziţionare, arestare sau trimitere în judecată. Șor și Tauber sunt bănuiți de spălare de bani și escrocherie în dosarul „frauda bancară”, iar pentru cererile PG au votat inclusiv deputații Partidului Șor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: