image
Sursa foto: captură video

Cutremurul din Taiwan: Imagini impresionante cu infirmierele care au ținut în siguranță bebeluşii de la o maternitate

Cutremurul cu magnitudinea de 7,4 care a lovit Taiwanul săptămâna aceasta ar fi putut avea consecinţe grave pentru nou-născuţii de la o maternitate. Însă, imediat ce au început trepidaţiile, trei asistente medicale curajoase s-au grăbit să le vină în ajutor, punând salvarea copiilor mai presus de propriul instinct de conservare.

Imaginile surprinse de camerele de luat vederi de la maternitatea Listen Care din Zhubei, comitatul Hsinchu, au surprins momentul şi au devenit virale pe reţelele sociale, scrie News.ro.

La scurt timp după ce au simţit primele vibraţii, asistentele s-au repezit la incubatoare. Ţinându-le împreună, au împiedicat ca acestea să se ciocnească de pereţi sau, şi mai rău, să se răstoarne. Datorită curajului lor, aceşti nou-născuţi au scăpat de cel mai puternic cutremur care a lovit insula în ultimii 25 de ani.

Potrivit autorităţilor, cutremurul cu magnitudinea de 7,4 s-a soldat până în prezent cu 12 morţi şi peste o mie de răniţi.

Sute de persoane sunt încă izolate în munţii din estul insulei, drumurile fiind blocate de alunecări de teren şi căderi de pietre.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: