image
Sursa foto: poza simbol // history.com

Inspectoratul General al Poliției face recensământul armelor

Recensământului armelor de foc e în plină desfășurare. Civilii care dețin ilegal arme, muniții sau alte materiale explozive sunt încurajați să le predea benevol. În acest fel, instituțiile de drept exclud orice pedeapsă. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în Republica Moldova sunt peste 61 de mii de deținători de arme de foc.

Campania numită „Siguranța prin recensământul armelor: controlează, raportează, protejează” se va desfășura până în luna mai.

„Noi facem o verificare a actelor permisive și a armelor din posesia proprietarilor pentru a rectifica și a avea o evidență. Poliția vine la preîntâmpinarea celor care dețin arme neînregistrate, nedeclarate la poliție, să vină să predea benevol armele din dotare. Faptul dat scutește de pedeapsă penală sau contravențională”, a declarat Igor Pascaru, ofițer în cadrul Direcției de poliție Chișinău.

Membrii Asociației de vânători din orașul Codru au demonstrat receptivitate la apelul inspectorilor.

Pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor, materialelor explozive, persoanele riscă pedeapsă cu închisoare de până la șapte ani și amendă de până la 65 de mii de lei. În cazul predării benevole a armelor, pedeapsa este exclusă.

Cetățenii pot afla informații despre predarea armelor, munițiilor și materialelor explozive la inspectoratele de poliție sau pot suna la 112. Potrivit poliției, în ultimii zece ani au fost disponibilizate circa 20 de mii și 500 de arme, dintre care peste 6 mii 300 de arme de foc erau deținute ilegal, cu modificări în construcție sau adaptate pentru comiterea infracțiunilor. Anul trecut, polițiștii au ridicat circa 2.500 de arme, dintre care 57 - deținute ilegal.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: