image
Sursa foto: jurnal.md

Torționarele din grădinițe

„Adă cana de la bucătărie mai repede, mai repede, debilo, adă la mine, că dacă vin la tine te înec!… Șii cu încălțămintea asta a ta? O lăsat numa șnurocul, capră de la Ungheni, vină încoași, vâră piciorul!”, e o frântură din discuția dădacei de la Grădinița nr. 185 cu copii de trei ani. După ce înregistrarea a fost publicată pe internet, toate instituţiile abilitate s-au sesizat, însă, deocamdată, nu au fost formulate soluții pentru prevenirea unor cazuri de violență asupra copiilor. Nici petiția pentru instalarea camerelor de luat vederi în instituțiile de învățământ preșcolar înaintată de către părinți nu va fi susținută, responsabilii din educație pretextând că astfel va fi încălcată Legea cu privire la datele cu caracter personal.

Cazuri de violență fizică, psihică, verbală asupra copiilor în școli și grădinițe sunt semnalate tot mai frecvent în ultimii ani, acestea fiind mediatizate intens în presă și pe internet. În luna martie, copiii de la o grădiniță din Grătieşti, municipiul Chişinău, se plângeau părinților că educatoarea îi amenință că le va încleia ochii dacă vor refuza să doarmă la amiază. Doi părinți din Cuizăuca, raionul Rezina, susțineau în 2017 că educatoarea de la grădiniță îl bătea pe fiul lor, lăsându-i vânătăi pe obraz. Într-un sat din raionul Glodeni, educatoarea le-a lipit mâinile la spate și gura cu bandă adezivă copiilor, zicându-le că se joacă ca în filmele americane.

Anul trecut, o mamă al cărei copil frecventa Grădinița nr. 55 din capitală i-a pus copilului un dispozitiv de înregistrare după ce a văzut că acesta nu dorea să meargă la grădiniță. Conform înregistrărilor făcute publice, copiii erau loviți și agresați verbal. Săptămâna trecută, mama unei fetițe de trei ani a postat pe internet o înregistrare, în care se aude cum dădaca îi numește pe copii „debili”, „animale” și „dubine”, iar părinții copiilor care frecventează grădinița sunt calificați drept „niște râsuri și cozi de câine”. Incidentul a avut loc la Grădinița nr. 185 din capitală.

Locuri vacante și angajați fără nicio pregătire educațională

Din cauza salariilor de mizerie de circa 1500 de lei, nimeni nu vrea să se angajeze în calitate de dădacă la grădiniță. Din acest motiv, responsabilii din educație susțin că sunt nevoiți să angajeze pe oricine. Șeful Direcției educație, tineret și sport a sectorului Botanica, Ion Musteață, ne-a spus că în cazul dădacelor există unele cerințe pentru angajare, însă nicidecum un test psihologic. „Din cauza situaţiei actuale precare, când nu există suficiente cadre, e clar că se omit unele cerințe, dar cel puțin se discută, are loc un interviu despre capacități. Este obligatoriu să aibă comisia medicală, dar o examinare de către un psiholog nu se face. În discuții cu conducătorul instituției preșcolare se stabilesc abilitățile de lucru ale persoanei”, menționează Musteață.

Șefa Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Rodica Guțu, menționează că grădinițele vor rămâne fără angajați dacă vor angaja dădace prin concurs. „Nu există niciun regulament după care se angajează dădacele în grădinițe. Sunt angajate persoane cu studii chiar incomplete, de gimnaziu. Nu e nevoie să aibă liceul. În condițiile lipsei foarte serioase de angajați auxiliari, dacă mai anunțăm și concurs, rămânem fără angajați! Știți foarte bine că avem grădinițe unde nu se deschid alte grupe din lipsa ajutoarelor de educatori”, subliniază Guțu, cu referire la cazul de la Grădinița nr.185 din capitală. În instituțiile preșcolare din capitală este nevoie de 67 de bucătari, 41 de dădace și 294 de ajutori de educatori.

Promisiuni pe facebook; oficial – fără schimbări

După publicarea înregistrărilor de la Grădinița nr.185, a reacționat și prim-ministrul Pavel Filip, menționând că, odată cu majorarea salariilor angajaților din educație, va crește și nivelul de calificare al acestora. „Într-adevăr, astfel de angajați nu-și au loc în sistemul de educație. Vă asigur că vom avea grijă ca odată cu majorările de salarii, să crească și nivelul de calificare al angajaților din domeniu. În același timp, este importantă atitudinea celor care muncesc. Fiecare trebuie să-și facă meseria cu drag și dedicație, mai ales când vorbim despre un domeniu atât de important pentru noi, educația copiilor noștri”, a răspuns Filip pe facebook la înregistrarea apărută în presă.

Astfel, şefa DGETS, Rodica Guțu, ne-a declarat că nu va fi elaborat niciun regulament după care să fie angajate dădacele, dar acestea vor fi obligate să respecte fișa de post. „Acești angajați trebuie să întrețină starea sanitară a încăperii, să spele vesela, în atribuția lor nu intră educația copiilor. Noi acum vom lucra pe respectarea strictă a fișei postului”, menționează Guțu, după care se contrazice susținând că: „Dar sunt foarte mulți copii în grupe, nu se respectă normele și, când sunt 35 de copii, clar că un educator nu reușește să-i îmbrace, încalțe și să-i educe”. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) nu are deocamdată un răspuns concret pe marginea acestui caz. „Așteptăm rezultatele anchetei de la poliție, după care ministerul va ieși cu o declarație”, menționează responsabilii serviciului de comunicare cu mass-media al MECC.

Părinții cer camere de supraveghere, DGETS le arată din deget

Asociația Obștească „Părinți solidari” a înregistrat o nouă petiție în care solicită ca autoritățile să instaleze camere de supraveghere în toate grădinițele și să permită accesul părinților la înregistrările video. Petiția prevede, pe lângă instalarea camerelor de supraveghere, organizarea de traininguri susținute de psihologi și experți în psihologia copilului, verificarea personalului de către psihologi și sancțiuni dure pentru managerii de grădinițe ai căror angajați abuzează copiii. Printre altele, părinții cer ca acele cadre didactice care au parcurs cu brio instruirile să fie stimulate financiar.

Rodica Guțu susține însă că nu e corect ca un părinte să monitorizeze copilul la fiecare pas, precum nu e corect în cazul unui chirurg, de exemplu, să vadă cum ține bisturiul. „Am văzut petiția și am mari rezerve. În primul rând, sunt date cu caracter personal, în al doilea rând, nu este corect deoarece nu este monitorizat un singur copil, dar toți copiii. Dacă un cadru didactic va aborda diferit, prin alte formule de adresare un copil sau altul, deja vor apărea probleme. Urmează ca fiecare să-și onoreze obligațiile, iar noi să monitorizăm activitatea angajaților noștri și fiecare să-și facă treaba în funcţie de profesia lui. Există structuri abilitate pentru a verifica competența angajatului”, punctează Guțu.

Jurnal de Chișinău

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: