image
Sursa foto: volcanofoundation.org

Italia se pregăteşte pentru posibile evacuări în perimetrul supervulcanului de lângă Napoli

Guvernul italian se pregăteşte pentru o posibilă evacuarea masivă a zeci de mii de persoane care locuiesc în perimetrul din jurul supervulcanului Campi Flegrei, situat în apropiere de Napoli, au anunţat joi oficialii, potrivit Reuters și Agerpres.

Noile măsuri, care includ o strategie de verificare a rezistenţei clădirilor în regiune în urma seismelor repetate care au avut loc în ultimele luni, va fi discutată în cadrul unei şedinţe de cabinet ce va avea loc în a doua parte a zilei, se precizează într-un comunicat guvernamental.

Campi Flegrei, sau Câmpurile Flegreene, din grecescul ''în flăcări'', este o zonă situată la circa 20 de kilometri de Napoli şi include oraşe şi sate, printre care Pozzuoli, Agnano şi Bacoli, care, împreună, totalizează o populaţie de peste 500.000 de locuitori.

Această caldeiră este presărată cu 24 de cratere şi este un vulcan mult mai mare decât Vezuviul, aflat în apropiere, care a distrus oraşul roman antic Pompeii în anul 79 e.n.

Doar în ultima lună s-au produs peste 1.100 de seisme, inclusiv un cutremur de magnitudine 4, care a avut loc luni, şi unul de 4,2, săptămâna trecută - cel mai puternic din regiune din ultimele patru decenii.

Potrivit experţilor, creşterea activităţii seismice este legată probabil de un fenomen cunoscut sub denumirea de bradiseism, atunci când scoarţa terestră se ridică sau se lasă în jos, în funcţie de ciclu, fenomen provocat de umplerea sau de golirea camerelor de magmă subterane.

Nu există un risc iminent de erupţie, spun cei mai mulţi dintre vulcanologi, dar, întrucât solul se înalţă în prezent cu 1,5 centimetri pe lună, există îngrijorare în ceea ce priveşte impactul asupra clădirilor din regiune.

Ministrul pentru Protecţie Civilă, Nello Musumeci, a spus săptămâna aceasta că evacuările vor fi puse în aplicare doar în caz de ''necesitate extremă''.

Cabinetul este totodată aşteptat să direcţioneze mai multe resurse către agenţiile de protecţie civilă pentru a se asigura că acestea pot interveni rapid în caz de urgenţă şi pentru a finanţa o campanie de comunicare care să crească gradul de conştientizare, a spus Musumeci.

Potrivit relatărilor din presa locală, un grup de spitale din regiune va începe de vineri evacuări de test pentru a se asigura că sunt pregătiţi să facă faţă unor seisme sau erupţii mai puternice.

Campi Flegrei s-a confruntat ultima dată cu o serie comparabilă de seisme în anii 1980. Atunci, circa 40.000 de persoane au fost evacuate temporar dintr-o localitate din apropiere, Pozzuoli.

Cea mai recentă erupţie semnificativă a avut loc în anul 1538. Una dintre cele mai mari erupţii a acestui vulcan a avut loc cu 39.000 de ani în urmă şi e posibil să fi dus la dispariţia Omului de Neanderthal, spun cercetătorii. Fragmente de magmă provenită de la acea erupţie au fost descoperite în Groenlanda, la o distanţă de circa 4.500 de kilometri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: