'Timpul în care se putea conta pur şi simplu pe SUA pentru a ne proteja s-a încheiat', a declarat Angela Merkel în cadrul unei ceremonii în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron. 'Europa trebuie să-şi ia destinul în propriile mâini, este provocarea noastră pentru viitor', a adăugat ea în cadrul unei ceremonii la Aachen (Renania de Nord-Westfalia, la graniţa cu Belgia şi Olanda), cu ocazia acordării unui premiu european preşedintelui francez Emmanuel Macron, scrie Agerpres.

Şefului statului francez i-a fost acordat premiul Carol cel Mare (Karlspreis) al oraşului Aachen pentru 'viziunea sa asupra unei noi Europe şi pentru relansarea proiectului european'.

După tirurile iraniene asupra părţii Platoului Golan ocupată de Israel, la care a urmat imediat o reacţie israeliană, cancelarul german a apreciat că este de acum o chestiune de 'război şi pace' în Orientul Mijlociu. 'Escaladarea din ultimele ore ne arată că, fără îndoială, este o problemă de război şi de pace' în Orientul Mijlociu, a afirmat ea.

Situaţia este 'extrem de complicată', a adăugat cancelarul german, care a chemat toate părţile la 'reţinere'.

Într-un comunicat comun, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Emmanuel Macron au lansat un apel la 'ponderare' şi 'detensionare în regiune'.